HiSky lansează promoțiile de toamnă: bilete de avion de la 19,99 euro
Compania aeriană HiSky anunță startul unei campanii de reduceri pentru biletele de avion dedicate călătoriilor planificate pentru iarna aceasta și primăvara lui 2026.
Astfel, începând de astăzi, 22 septembrie, și până în 30 septembrie, pasagerii au la dispoziție opt zile pentru a rezerva bilete de avion la tarife speciale.
Promoția HiSky este valabilă pentru călătorii efectuate între 1 noiembrie 2025 și 28 martie 2026, inclusiv pentru zborurile din perioada Sărbătorilor de Iarnă, când știm foarte bine – aeroporturile și avioanele sunt extrem de aglomerate.
Tarife începând de la 19,99 EUR
Prețurile pornesc de la 19,99 euro/segment pentru zborurile interne și de la 34,99 euro/segment pentru destinațiile europene. O călătorie transatlantică pe ruta directă București – New York (JFK) poate fi rezervată la tarife de la 199,99 euro/segment.
Campania acoperă întreaga rețea HiSky, cu plecări din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea, Iași, Baia Mare și Chișinău, incluzând atât zboruri interne și europene, cât și conexiuni long-curier.
Exemple de destinații și tarife
- Din București: Oradea de la 29,99 euro, Cluj de la 34,99 euro, Timișoara și Chișinău de la 39,99 euro. Spre marile orașe europene, tarifele încep de la 39,99 euro pentru Bruxelles și Barcelona, 44,99 euro pentru Paris, Frankfurt și Dublin, respectiv 59,99 euro pentru Tel Aviv.
- Din Oradea: București de la 24,99 euro și Londra de la 39,99 euro.
- Din Cluj-Napoca: Dublin de la 39,99 euro.
- Din Baia Mare: Paris Beauvais de la 34,99 euro.
- Din Iași: Dublin de la 44,99 euro.
„Ne regăsim într-o nouă etapă de dezvoltare a companiei, în care pregătim lansarea zborurilor directe către Chicago, dar, în același timp, nu pierdem din vedere rutele tradiționale și pasagerii care le aleg constant. Campaniile de reduceri rămân o parte importantă a modului în care răspundem așteptărilor lor. Vrem să le oferim șansa de a-și planifica din timp călătoriile, la cele mai bune tarife, mai ales pentru perioada sărbătorilor, când mulți își doresc o vacanță sau se întorc, după multă vreme acasă, aproape de familie”, a declarat Iulian Scorpan, CEO HiSky.