Captură prezentare conferință de presă eMAG legat de Black Friday - Ofertă bilete avion TAROM
Așa cum v-am anunțat acum câteva zile, una dintre produsele surpriză pe care eMAG le va avea mâine în oferta de Black Friday o reprezintă voucherele pentru bilete de avion TAROM. În cadrul ofertelor prețurile biletelor de avion pot coborâ cu 50% utilizând voucherele care vor fi disponibile pe eMAG mâine dimineață.
UPDATE: Articolul se actualizează. Revenim cu amănunte.
Ofertele cu reduceri 50% vor fi grupate în două vouchere distincte pentru zboruri TAROM, pentru zboruri internaționale și pentru zboruri interne. LE GĂSIȚI AICI.
Unul dintre vouchere va fi în valoare de 200 lei și va putea fi cumpărat pentru 100 lei, urmând a se putea aplica zborurilor interne.
Voucherul mai mare, de 450 lei, va putea fi cumpărat pentru un preț de 225 lei și se va aplica zborurilor externe.
Reducerea maximă aplicată așadar este de 50%. Valoarea neconsumată a voucherelor (ex un zbor de 400 lei achiziționat cu voucherul de 450 lei) se va pierde.
Nu uitați însă că cele mai bune oferte eMAG plecaă cel mai repede, iar aceste oferte chiar sunt excelente. Consultați neapărat GHIDUL eMAG pentru a prinde reducerile.
Voucherele vor putea fi utilizate pentru bilete de avion cu perioada de călătorie până în 30 mai 2018.
Rezervarea efectivă a zborurilor, chiar dacă voucherele se vor cumpăra pe eMAG, se va face prin site-ul TAROM. Voucherele vor fi livrate electronic după achiziție, fiind posibile spre a se cumpăra doar cu cardul.
Din păcate, promoția vine cu două aspecte pe care trebuie să le luați în calcul, și anume perioada maximă de transformare a voucherelor în bilete de avion. Astfel, reducerile trebuie aplicate pe bilete de avion cumpărate până în 14 decembrie 2017 – și nu v-aș recomanda să lăsați pe ultima zi.
De asemenea, dacă inițial am intuit că va fi un cod de voucher care va aplica reducerea pe site-ul TAROM, ei bine, nu, reducerea se va aplica la Call center-ul TAROM sau în agențiile TAROM.
Pentru a putea profita la maximum de reduceri, v-aș recomanda transformarea cât mai rapidă a voucherelor cumpărate în zboruri, pentru a avea și prețuri mici de bază. Dacă lăsați pe ultimele zile cumpărarea biletelor, o să găsiți prețuri care vor anula reducerea practic.
PS: Știu că în imagine apare voucher de 100 EUR la preț de 50, este posibil să avem și acel lucru în oferta, dar din sursele pe care le am, nu e sigur.
Compania aeriană HiSky anunță startul unei campanii de reduceri pentru biletele de avion dedicate călătoriilor…
Compania aeriană româno-moldovenească HiSky a anunțat lansarea din luna iunie 2026 a zborurilor sale pe…
Compania aeriană low-cost Wizz Air, principalul transportator aerian din România, a anunțat împreună cu Aeroportul…
Compania aeriană Wizz Air a anunțat introducerea a 15 rute noi în programul de iarnă…
Etihad Airways va lansa din 16 martie 2026 zboruri non-stop între București și Abu Dhabi.
Pegasus Airlines a inaugurat zboruri directe Cluj-Napoca – Istanbul Sabiha Gökçen, operate de trei ori…