Zborurile planificate de Wizz Air în perioada 20 – 30 Aprilie 2020
Compania aeriană Wizz Air a introdus în planificarea de zboruri o serie de noi rute pentru perioada 20.04.2020 – 30.04.2020 cu plecări de pe aeroporturile din București, Budapesta și Sofia.
Totuși, aceste zboruri pot fi modificate în funcție de evoluția situației și a eventualelor restricții impuse de către autorități.
Este de precizat că majoritatea zborurilor pleacă spre țări nordice, acolo unde restricțiile impuse de către autorități au fost ceva mai lejere față de situația din Europa Centrală.
Zborurile operate de Wizz Air de la București
Astfel, din București vom avea în total conform actualei planificări un număr de 9 zboruri săptămânale. Acestea vor decola spre:
- Billund, Danemarca (2 zboruri săptămânale),
- Malmo – Suedia (2 zboruri săptămânale),
- Oslo – Norvegia (2 zboruri săptămânale),
- Stockholm Skavsta – Suedia (2 zboruri săptămânale)
- Lisabona – Portugalia (1 zbor săptămânal)
Toate zborurile sunt planificate cu aeronave Airbus A320, cu o capacitate de 180 pasageri.
Zborurile operate de la Sofia și Budapesta
Dacă de la București operează cu precădere zboruri spre țările nordice, de la Budapesta vedem o serie de destinații din Europa Centrală și de Vest precum Basel, Dortmund, Eindhoven, Londra Luton dar și Stockholm.
De la Sofia, compania aeriană low-cost maghiară va zbura în perioada aceasta 3 zboruri săptămânale spre Dortmund, 2 zboruri săptămânale spre Eindhoven, un zbor săptămânal spre Lisabona și un număr consistent de 16 zboruri săptămânale spre Londra Luton.
De precizat că aceste zboruri sunt cele marcate ca fiind regulate. Wizz Air cu siguranță va mai opera zboruri în care transportă echipamente medicale sau de repatriere a cetățenilor diferitelor țări.