Wizz Air va lansa zboruri București – Edinburgh din noiembrie 2019
Compania aeriană low-cost Wizz Air a anunțat introducerea de la sfârșitul anului a unei serii de zboruri noi de la aeroportul din Edinburgh (Marea Britanie). Printre noile zboruri care se vor lansa din Edinburgh, capitala Scoției, se va număra și zborul spre București, din noiembrie 2019.
Zborurile spre București vor debuta o dată cu lansarea orarului de iarnă, iar primul zbor va fi operat în data de 2 Noiembrie 2019. Vor fi oferite două frecvențe săptămânale, în zilele de Marți și Sâmbătă conform comunicatului companiei.
Chiar dacă comunicatul companiei Wizz Air precizează că ruta va fi lansată la începutul lui noiembrie, biletele de avion sunt disponibile a fi rezervate din data de 23 decembrie 2019.
În datele de rezervare disponibile pe site-ul Wizz Air, zborurile sunt operate cu plecare din București în zilele de Luni și Vineri, cu plecare din București la ora locală 18:05 și sosire în Edinburgh la ora locală 20:10.
Returul din Edinburgh este programat la ora locală 20:40, cu aterizare pe aeroprtul Henri Coandă București la ora locală 02:20.
Pe lângă zborurile spre București, compania low-cost maghiară va mai lansa din Edinburgh și zboruri spre Varșovia, Gdansk și Budapesta.