Wizz Air se listeaza la Bursa din Londra

Una dintre cele mai puternice companii low-cost din Europa Centrală și de Est, Wizz Air, a anunțat că vrea să se listeze la Bursa din Londra, din luna iunie. Acest lucru nu este ceva surprinzător(mai sunt companii aeriene low-cost listate la bursă) și va pune bazele unei consolidări pe portofoliul existent.

Compania intenționează să obțină o finanțare de aproximativ 200 milioane de euro din această mișcare, pentru a-și consolida balanța veniturilor.

În cazul în care compania își asigură succesul prin această mișcare îmi este destul de greu de anticipat ce ar însemna efectiv pentru călători și rutele din România.

Conform datelor de la Wizz Air aceștia au avut în anul trecut o cotă de piață de 38% pe piața de low-cost din regiune, fiind practic compania cu cea mai mare cotă de piață din Europa Centrală și de Est.

Rezultate Wizz Air pe anul trecut

La 31 Martie 2014, Wizz Air opera în 35 țări, avea 17 baze locale și zbura spre 96 destinații pe 315 rute. De asemenea, în 2014 a transportat undeva la 13.9 milioane de pasageri și a avut o creștere medie an de an de 14% în privința numărului de pasageri. Un alt lucru important este că compania aeriană cu sediul în Ungaria lucrează cu profit, în anul fiscal recent încheiat având un profit net de 89 milioane de dolari, la o cifră de afaceri de puțin peste un miliard de euro.

Citește și  Wizz Air reia zborurile către Chișinău de la Budapesta și Veneția

Se asteapta la noi oportunitati?

Ce mi s-a părut interesant este că în Financial Times era o declarație prin care CEO-ul companiei oarecum se așteaptă ca unele companii aeriene să iasă din regiune (failure = faliment) și că Wizz Air ar putea beneficia de acest lucru. Mă gândesc un pic dacă am avea companii aeriene din România puse în astfel de pericole, însă noi nu prea avem multe companii aeriene în mare dificultate (exclud compania de stat – eu chiar cred că ea va exista cel puțin pe termen mediu) și de asemenea avem companii aeriene care abia se lansează – vezi Fly Romania.

Avantaje care au contribuit la succesul companiei

Pentru succesul Wizz Air, companie lansată în 2004, au fost o serie de factori care au contribuit: o flotă uniformă compusă exclusiv din avioane de tip Airbus A320, configurație a scaunelor din avioane pe densitate înaltă. În acest moment ei dețin 47 avioane și doresc ca numărul acestora să crească până la 82 avioane la finalul lui 2017.

Cresteri de frecventa si destinatii noi in plan

Pe viitor, cei de la Wizz plănuiesc să crească frecvența pe rutele actuale și să unească tot mai multe dintre destinații între ele. Un alt aspect menționat în strategia de listare la bursă se numără și abordarea unor noi destinații care nu au fost prea bine servite de companiile anterioare low-cost. În România astfel de destinații ar putea fi, dintre cele mai importante, Constanța și Iași.

Citește și  Wizz Air reia zborurile București - Tel Aviv din martie 2024

Personal mi-ar plăcea ca Wizz Air să încerce operarea și a unor destinații interne – însă problema ține de flotă – este mai greu să umpli un avion de 180 locuri cum au ei pe zboruri interne. Poate doar pe Cluj – București și Timișoara – București să fie posibil, însă în rest, în afară de poate Iași, nu prea văd șanse. De menționat este că în general companiile low-cost operează destinații interne, și aici cel mai interesant exemplu ar fi Air Asia, cu care am zburat pe Jakarta – Yogyakarta (zbor de 45 minute) și Yogyakarta – Denpasar, în Indonezia.

Listarea este asteptata a se finaliza in iunie

Listarea la bursă este anticipată a se finaliza luna viitoare și va fi condusă de către Barclays, Citigroup, HP Morgan și Nomura.
Compania Wizz este finanțată și asistată de către Indigo Partners LLC, care deține și compania low cost din Statele Unite Frontier Airlines.

Sursa material, 2, 3

Sursa foto

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *