Wizz Air a inaugurat la Cluj zboruri spre Mykonos, Zakynthos, Creta și Sicilia

Compania aeriană Wizz Air, cel mai mare operator aerian din România, inaugurează începând din 11 iunie 2021 la Cluj-Napoca patru noi destinații de vacanță.

Astfel, începând din 11 iunie, Aeroportul Cluj-Napoca va fi legat prin zboruri directe de insulele grecești Mykonos, Zakynthos, Creta și de destinația italiană Catania (Sicilia).

Zborurile spre Mykonos au debutat în 11 iunie, iar zborurile spre Zakynthos, Creta și Catania debutează sâmbătă, 12 iunie.

Zborurile spre Mykonos vor fi operate de două ori pe săptămână, în zilele de luni și vineri. Zborurile spre Zakynthos și Catania (Sicilia) sunt operate tot de două ori pe săptămână, dar în zilele de marți și sâmbătă.
Zborul spre Creta-Chania va fi operat o singură dată pe săptămână, în zilele de sâmbătă.

Până în prezent, zboruri spre insulele grecești de la Cluj-Napoca erau de obicei operate în regim charter, zborul spre Mykonos însă fiind o premieră de la Cluj-Napoca.

Zborul spre Catania este operat și el în premieră de la Cluj-Napoca și este a șasea destinație din Italia spre care zboară Wizz Air de la Cluj-Napoca, după Milano, Veneția, Roma, Bologna și Bari.

Biletele de avion sunt deja puse la vânzare pe site-ul companiei aeriene Wizz Air. Aceste zboruri vor fi operate de către Wizz Air cu aeronave de tip Airbus A320, cu 180 locuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *