Top 7 destinații din Europa de vizitat pentru un city-break sau vacanță în vara 2024
Publicat inițial: 01.01.2017 / Actualizat 01.01.2024
Vara anului 2024 se apropie cu pași repezi și suntem în momentul cel mai potrivit pentru a cumpăra bilete de avion și cazare la prețuri foarte bune pentru concediile pe care le planificăm peste vară. Am ales pentru tine cele mai interesante 7 destinații din care ai putea alege destinația ta ideală de vacanță pentru vara lui 2024. Fie că vrei să găsești destinații pline de istorie, cultură, viață de noapte sau proximitate față de litoral, fii sigur că vei parcurge toate destinațiile noastre și vei găsi ceea ce cauți în cazul în care ești fără idei de vacanță.
Nu uita ca după ce parcurgi destinațiile recomandate să ne spui părarea ta despre selecția noastră, iar dacă ai fost spre aceste destinații – ajută-i pe ceilalți amatori de vacanțe cu cele mai bune recomandări de traseu în orașele recomandate!
6 din cele 7 recomandări pe care le vei găsi mai jos au fost direct testate de noi, așadar poți avea încredere că topul nostru este bazat pe păreri personale, testate.
Palma de Mallorca
Stațiunea din insulele mediteraneene din Spania este excelentă atât ca posibilități de cazare cât și pentru circuite turistice de-a lungul insulelor. Orașul Mallorca este absolut superb, plajele sunt întinse de-a lungul orașului iar Ibiza este la o aruncătură de băț în cazul în care cauți o vacanță unde poți să combini plajele dar și distracția.
Cazare vei găsi atât în oraș, cât și în stațiunile litorale din jurul orașului Palma de Mallorca iar oferta e variată. Poți alege să închiriezi un apartament sau o cameră de hotel, funcție de cât de mult vei dori să stai pe insulă.
Din România poți să zbori direct spre Palma de Mallorca cu Wizz Air din Cluj Napoca dar există și varianta de a călători din orice oraș în care ai zbor direct spre Barcelona și de acolo să iei un low-cost foarte ieftin spre Palma de Mallorca.
Ajuns în Mallorca este o idee foarte bună să închiriezi o mașină de la unul dintre multele companii care oferă mașini în sistem rent-a-car și să cutreieri insula. Apropo, știai că în Mallorca există chiar și linii de metrou?
Durată recomandată pentru vacanță: minimum 5 nopți.
Vezi oferte cazare în Palma de Mallorca
Budapesta
La o aruncătură de băț de România, capitala Ungariei este un loc ideal pentru o vacanță cu buget ceva mai redus. Vei regăsi în orașul de pe malul Dunării atât celebrele gulaș-uri ungurești cât și un oraș care te va purta pe brațele istoriei de-a lungul Dunării.
Găsești zboruri directe din România spre Budapesta atât din București cât și din Cluj Napoca. Prețurile pentru zboruri sunt extrem de convenabile, așadar chiar dacă nu te gândeai inițial să vizitezi Capitala Ungariei, asigură-te că arunci un ochi măcar peste prețurile de transport și cazare pentru că s-ar putea să fie destinația ta surpriză următoare.
Budapesta este un loc ideal și pentru a continua călătorii spre alte destinații, este baza principală pentru Wizz Air de unde operează zboruri spre zeci de destinații și de asemenea multe companii aeriene oferă bilete de avion mai ieftine spre călătorii intercontinentale decât din București.
Durată recomandată pentru vacanță: perfect pentru un city-break de minimum 2-3 zile.
Vezi oferte cazare în Budapesta
Lisabona
Lisabona de ani de zile este considerat ca fiind giuvaerul nedescoperit al Europei de Vest. Este un oraș superb, plajele sunt aproape iar biletele de avion sunt destul de ieftine, atunci când pleci din București. Din București spre Lisabona zboară trei companii aeriene: TAP Portugal, Wizz Air și Blue Air, așadar oferta este destul de variată spre capitala Portugaliei.
Atunci când ești în Lisabona să te asiguri că vizitezi și împrejurimile: Sintra este superbă, aproape este și Cabo da Roca – cel mai vestic punct al Europei Continentale iar plajele din Cascais și Estoril sunt foarte frumoase.
Unde mai pui că încă Lisabona este un loc relativ ieftin, comparat cu alte destinații din Europa de Vest. Noi am reușit să ajungem în Lisabona în vara anului 2013 și dacă nu ar fi atâtea alte destinații pe care dorim să le vizităm prima dată, cu siguranță ne-am întoarce. Am călătorit la vremea respectivă cu TAP Portugal și ne-a impresionat cazarea din zona Oriente.
Dacă timpul îți permite și ai la dispoziție 7-10 zile de stat în Portugalia – închiriază o mașină și fă o plimbare pe coasta Oceanului Atlantic, până în sud, în Algarve. Cu siguranță nu vei regreta și îmi vei mulțumi pentru pont.
În Lisabona – ne-a plăcut cazarea la hotelul Olissipo Oriente, este aproape de gara Oriente, există un centru comercial lângă și este în orașul nou, construit pentru expoziția mondială din 1998, așadar ai parte de o arhitectură modernă și funcțională.
Barcelona
Barcelona este una dintre destinațiile pe care neapărat trebuie să le vezi într-o viață. Un oraș viu în toate cartierele, cu o istorie impresionantă și o mâncare superbă. Este locul ideal pentru a sta fie câteva zile, fie o perioadă mai lungă – cu siguranță nu te vei plictisi în capitala Cataluniei. Cartierele îți spun povești fascinante, iar când crezi că e timpul pentru relaxare – plaja Barceloneta te așteaptă – cu o grămadă de restaurante și cazare în preajmă.
Barcelona este unul dintre orașele în care m-aș muta grației climei superbe, stilului de viață foarte vesel și molipsitor al localnicilor și arhitectura deosebită. Cea mai bună perioadă pentru a vizita orașul spaniol de pe litoralul Mării Mediteraneene este la început sau sfârșit de vară.
Din România, spre Barcelona, aproape fiecare oraș mare are un zbor direct cu una dintre companiile low-cost, așadar prețurile pentru un zbor nu ar trebui să fie foarte mari. Ai doar grijă, cazarea trebuie rezervată din timp – ai aici oferte de cazare în Barcelona.
Florența
Capitala Toscanei este unul dintre cele mai vizitate destinații turistice din Italiei. Chiar dacă obiectivul principal al Florenței este Domul și Ponte Vechhio – sunt multe lucruri superbe de văzut în Florența și împrejurimi. Consultă aici experiența noastră în Florența și obiectivele turistice cele mai importante din oraș.
La doar o oră de mers cu trenul este faimosul Turn Înclinat din Pisa iar la două ori poți chiar să ajungi în Cinque Terre.
Nu uita să încerci unul dintre recunoscutele vinuri toscane!
Atunci când mergi spre Florența cu avionul, nu uita să verifici și prețurile pentru zboruri spre Pisa. Aeroporturile sunt foarte aproape una de alta și uneori diferențele de preț sunt semnificative (poți să plătești chiar cu 100 euro mai puțin/persoană. Iar atunci când te uiți peste un hotel, nu uita că prețurile pot fi foarte mari atunci când rezervi din scurt timp. Știai că după Roma, în Florența sunt cele mai multe hoteluri din Italia?
Durata recomandată a vacanței: 3-4 zile sau minimum 7 zile dacă vrei să vezi și Pisa & Cinque Terre.
Vezi oferte cazare în Florența
Amsterdam
Amsterdam este orașul în care poți să le găsești pe toate. Un oraș plin de istorie și cultură, celebrele muzee Risksmuseum și al lui Van Gogh, dar și orașul în care consumul de marijuana și prostituția este legalizată. Un oraș superb, construit pe canale și cu o arhitectură extrem de deosebită. În plus, este unul dintre orașele europene în care am avut parte de mâncare extrem de bine gătită – dacă ajungeți în Capitala Olandei – neapărat încercați celebrele pork ribs (coaste de porc).
Găsești o mulțime de unități de cazare în Amsterdam – de la hoteluri ultra luxoase la cazare într-un vaporaș pe canale – în funcție de preferințe.
Din România, spre Amsterdam zboară TAROM și KLM, însă din provincie poți încerca să găsești și zboruri spre Eindhoven – iar de acolo să iei trenul până în Amsterdam. Personal am zburat București – Amsterdam atât cu KLM cât și cu TAROM.
Durată vacanță recomandată: 3-4 zile
Malta
Giuvaerul din mijlocul Mării Mediteraneene te îmbie cu o cultură și arhitectură fascinantă alături de plaje superbe și o apă extrem de curată. Chiar dacă celebra Fereastră de Azur s-a prăbușit anul acesta în mare, mai există o mulțime de obiective turistice pe care trebuie să le bifezi pe insulele care compun acest mic stat din Marea Meditareneeană.
Din toate destinațiile pe care le-am listat în acest top, Malta este singura destinație în care nu am fost, însă am citit o mulțime de lucruri bune despre insulă, iar pozele găsite până acum pe net sunt absolut superbe. Așadar, e pe lista noastră, însă dacă ne-o iei înainte – nu ne supărăm – te rugăm doar să revii și să ne povestești experiența ta.
Sperăm că lista noastră de destinații recomandate pentru vara lui 2017 este pe placul vostru iar dacă credeți că merită atenția cititorilor și alte destinații recomandate de voi, așteptăm comentariile voastre!
Timp să fie…