TAROM va începe operarea zborurilor externe de la Oradea spre Barcelona și Milano de la sfârșitul lui martie

Compania aeriană TAROM a anunțat anterior începerea zborurilor externe de pe Aeroportul Oradea și iată că informația se confirmă și prin apariția informațiilor legate de orar. Astfel, compania de stat va începe orarea zborurilor Oradea – Barcelona începând din 31 martie, iar zborurile Oradea – Milano Bergamo conform primelor informații vor fi operate cu începere din 4 Aprilie 2019.

Orar zboruri Oradea – Barcelona

Zborurile Oradea – Barcelona vor fi operate cu plecare joi și duminică din Oradea și retur luni și vineri de la Barcelona. Este un zbor de noapte și va fi operat cu aeronave de tip Boeing 737-300.

Oradea 23:35 – Barcelona 01:20
Barcelona 01:55 – Oradea 05:35

Prețul unui bilet de avion dus întors pe această rută pornește de la 130 EUR.

De menționat că spre deosebire de Ryanair care a operat această rută pe direcția Barcelona Girona, TAROM operează ruta pe aeroportul El Prat, cel principal din Barcelona.

Orar zboruri Oradea – Milano Bergamo

Chiar dacă zborurile Oradea – Milano încă nu sunt rezervabile, avem orarul și prețurile și pentru această rută, cu mulțumiri lui Octavian Barbur.

Astfel, și acest zbor va fi operat joi și duminică de la Oradea, dar de data asta avem un zbor de zi și o aeronavă de tip Airbus A318, de capacitate ceva mai mică decât în cazul Boeing-ului 737-300.

Citește și  TAROM lansează de Crăciun o promoție specială pentru bilete de avion

Oradea 09:40 – Milano Bergamo 10:30 (joi)
Milano Bergamo 11:15 – Oradea 14:05 (joi)
Oradea 08:10 – Milano Bergamo 09:00 (duminică)
Milano Bergamo 09:45 – Oradea 12:35 (duminică)

Prețul unui bilet de avion pe această rută va pleca de la 87 EUR conform informațiilor noastre, dar rămâne o rezervă pentru confirmarea oficială prin încărcarea și a acestui zbor pe site-ul TAROM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *