TAROM introduce serviciul de autofactură. Facturile acum vor fi emise automat

Una dintre cele mai dureroase proceduri la compania națională, mai ales când călătorești în interes de serviciu, este să primești factura. Emiterea facturii dura de regulă cam 30 zile iar în timpul respectiv contabila te bate la cap. Ba chiar, TAROM, printr-un comunicat recunoaște că uneori dura chiar și 90 zile emiterea facturii.

Eu m-am prins însă în final de altceva și cum puteam avea factura aproape instant. Făceam rezervarea pe site-ul companiei aeriene și ceream plata în agenție, de obicei Agenția Victoria. Apoi după rezervarea ceream proforma de la agenție, plăteam prin transfer bancar și agenția era mai harnică în a trimite factura finală. Și aveam imediat proforma emisă de ei.
O altă variantă era să rezervi prin diferite agenții de turism.

Ei bine, se pare că aceste mici optimizări vor lua sfârșit pentru că TAROM intră în secolul nostru și lansează serviciul de autofactură prin care poți să ai parte de factură imediat după rezervare, de pe site-ul companiei aeriene.

Începând de luni, 12 martie a.c., Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A. a lansat Serviciul de Autofacturare disponibil pentru persoanele fizice sau juridice care achiziționează bilete de pe site-ul companiei.

Prin implementarea Serviciului de Autofacturare, disponibil on-line pentru toți clienții, factura este emisă instant, fără timp de așteptare pentru clienți.

Citește și  TAROM pune la vânzare 10.000 bilete de avion spre și de la Paris la 70 EUR/segment

Strategia de redresare a Companiei Naționale de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A implică retehnologizarea și informatizarea sistemului de relaționare cu clienții. Autofacturarea este doar un exemplu care vine să completeze un set de soluții IT&C, cu obiectivul final de a dezvolta o relație prietenoasă cu clienții noștri. O atitudine deschisă și corectă a companiei se va concretiza în consolidarea capitalului financiar și de încredere al TAROM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *