Ryanair a transportat peste 12.6 milioane de pasageri în luna iunie și acuză în continuare lipsa de personal și grevele

Compania aeriană Ryanair a publicat astăzi rezultatele de trafic pasageri pentru luna iunie 2018. Astfel, numărul total de pasageri transportați în luna precedentă a crescut până la 12.6 milioane de pasageri, cu 7% mai mulți pasageri decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Gradul de încărcare pentru zborurile Ryanair în iunie 2018 s-a menținut la 96%.

Peste 1100 zboruri Ryanair anulate datorită grevelor și a lipsei de personal

Compania aeriană low-cost irlandeză s-ar fi așteptat probabil la mai mulți pasageri, dar menționează a fost nevoie să anuleze peste 1100 zboruri datorită grevelor și a lipsei de personal, față de 41 anulări în iunie 2017. Pare că lipsa de personal devine o problemă acerbă în industrie care limitează puternic creșterea companiilor aeriene.

Kenny Jacobs, Ryanair, a declarat:

„Traficul Ryanar, în iunie, a crescut cu 7% până la 12.6 de milioane de clienți, în timp ce gradul de încărcare a aeronavelor noastre a rămas puternic la 96%, susținut de tarifele reduse.

Cu regret, peste 210,000 de clienți Ryanair au avut zborurile anulate în iunie din cauza a 4 weekend-uri consecutive de greve ATC și de repetatele situații de deficit de personal din Regatul Unit, Germania și Franța. Ryanair cheamă la o acțiune urgentă din partea Comisiei UE și a guvernelor europene pentru a ameliora efectele acestor greve ATC și de deficit de personal din Regatul Unit, Germania și Franța, pentru a nu perturba planurile de călătorie din această vară a milioane de consumatori din Europa.”

De menționat că anul trecut Ryanair s-a confruntat la o lipsă acerbă de personal, ceea ce a dus la anularea de zboruri care au afectat sute de mii de călători.

Operațiunile Ryanair din România s-au restrâns în ultimul an

Din păcate Ryanair în ultimul an s-a transformat într-un operator care nu dorește să activeze semnificativ în România, singura bază activă fiind în București, după ce compania a renunțat la baza din Timișoara și limitează zborurile din Oradea și Craiova.
Așadar, cifrele Ryanair nu prea cred că sunt reprezentative pentru România, irlandezii pierzând bătălia în fața Wizz Air, Blue Air și TAROM în România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *