Rusia a oprit toate zborurile internaționale, inclusiv cele de repatriere
O abordare mai dură a luptei împotriva virusului care generează boala COVID-19 o vedem în Rusia, țară care a decis suspendarea tuturor zborurilor internaționale, indiferent din țara în care ar fi originar acel zbor. În plus, Rusia a decis că inclusiv zborurile de repatriere pentru proprii cetățeni sau cetățenii altor state să fie oprite.
Ca o alternativă, rușii oferă cetățenilor săi un fond de aproximativ 500 milioane de ruble (echivalentul a 6.5 milioane dolari) pentru a plăti cazările temporare ale cetățenilor care sunt prinși blocați în afara granițelor.
Rusia are în prezent 4731 cazuri confirmate de COVID-19, în creștere cu 530 cazuri față de ziua precentă. Dintre aceste cazuri, 333 cetățeni au fost recuperați, în vreme ce 43 persoane au decedat cu infecția coronavirusului.