Qatar Airways va relua zborurile București – Doha din 15 iulie
Compania aeriană Qatar Airways a anunțat creșterea numărului de destinații operate începând din 15 iulie, iar printre noile aeroporturi pe care compania aeriană cu baza în Doha va relua operarea se numără și zborul spre București Henri Coandă-Otopeni.
Începând din 15 iulie 2020, compania aeriană Qatar Airways va oferi până la 4 zboruri pe săptămână, în zilele de luni, miercuri, vineri și duminică.
Momentan zborurile sunt introduse în sistemele de rezervări până la jumătatea lunii august, când probabil se vor actualiza frecvențele.
Zborurile reluate vor fi cele cu numerele QR219 și QR220, cu plecare dimineața din Doha și retur după amiaza de la București. Aeronavele cu care operează Qatar Airways această rută sunt un mix de aeronave din familia Airbus A320.