Nu mai știm să ne bucurăm

S-au scris multe despre achiziția TAROM a două aeronave (închiriate). În general, părerea generală a fost că TAROM a făcut un efort mediatic prea mare și că de fapt nu ar trebui să se laude prea mult cu aceste avioane.

Că sunt închiriate și nu cumpărate. Într-o lume în care nimeni nu plătește cu banii jos avioanele.
Că sunt în configurație low-cost. Ca și cum nu s-ar putea reconfigura.

Ca și cum TAROM nu ar fi avut atâta nevoie de avioane, având în vedere că s-au trezit în situația de a anula rute din lipsă de avioane.

Ca și cum ar fi o limită la fericire. Să nu te bucuri prea tare, că poate îi deranjezi pe cei de lângă tine.

Așa cum pentru unii 100 lei înseamnă doar bani pentru o masă de prânz, pentru alții poate să însemne masa de prânz pentru două săptămâni de muncă.

Nu e nici o problemă când alte companii aeriene te cheamă la conferințe de presă și nu anunță nimic. Desigur, în afară de clasicul aeroporturile sunt nasoale și cer prea mulți bani șamd.

A mai fost și corul celor care după achiziția aceasta de avioane declară sus și tare că marchează SIGUR falimentul companiei naționale. Oare dacă nu ar fi achiziționat nimic, tot spre faliment s-ar fi îndreptat?

Poate pentru cei care au văzut Interstellar, le este cunoscută coloana sonoră. Do not go gentle into the night.

TAROM de fapt refuză să fie Miorița și încearcă să facă ceva. Că e bine, că nu e bine, e mai bine decât să stai să-i aștepți pe ceilalți să îți declare inexistența.

Sigur, dacă vrem să căutăm motive pentru care niște decizii nu sunt bune, le vom găsi în orice. Depinde fiecare ce caută și ce-l mânează.

Parcă ne repedem prea repede să îi criticăm pe oamenii care încearcă ceva, nu-i așa?

Pe același subiect a mai scris și Sorin.