Norwegian lansează zboruri low-cost interne în Argentina din octombrie 2018
Compania aeriană low-cost Norwegian a anunțat punerea în vânzare a biletelor de avion pentru zborurile operate de subsidiara din Argentina.
Primele zboruri interne din America de Sud vor debuta din 16 octombrie 2018, primele rute fiind cele între Buenos Aires și Cordoba și Mendoza.
În total, subsidiara va lansa în termen scurt zboruri din Buenos Aires și spre alte patru orașe de provincie – Iguazu, Neuquen, Bariloche și Salta.
Primele zboruri Norwegian Air Argentina (NAA) vor fi de la aeroportul Aeroparque Jorge Newbery (AEP). Acesta este al doilea aeroport al orașului Buenos Aires, mai central față de Ezeiza International Airport (EZE) pe care aterizează de regulă zboruri transatlantice.
Compania va folosi aeronave de tip Boeing 737-800 NG configurate într-o cabină cu o clasă de călătorie, totalizând 189 locuri. Este practic configurația standard de low-cost pentru această aeronavă.
Subsidiara Norwegian Air Argentina a fost anunțată încă din septembrie 2017. A urmat apoi autorizarea guvernului argentinian în decembrie 2017, când aceștia din urmă au autorizat compania Norwegian pentru a opera 72 rute interne și 80 rute internaționale.
Norwegian a lansat ulterior zboruri directe din Buenos Aires spre New York JFK și spre Londra Gatwick în februarie. De menționat că zborurile transatlantice sau cele spre SUA decolează de pe Aeroportul Ezeiza (EZE).