Nevoia de a pleca
Tin minte, acum vreo 15-20 ani, parintii isi luau concedii fie pentru a pleca undeva aproape intr-o mica vacanta, de cele mai multe ori la tara, sau – de cele mai multe ori – pentru a sta si a munci si mai mult acasa.
Locuind intr-un oras in nord-vestul tarii, ii admiram pe cei care reuseau sa plece an de an la Marea Neagra. Spuneam ca eu am revenit la mare anul asta dupa vreo 20 de ani, timp in care am fost in cateva tari, dar in mai bine de 20 ani nu am reusit sa ma urc intr-un tren si sa plec la mare. Mi s-a parut mereu interesant acest lucru si pesemne acum il inteleg mai bine, detaliez ceva mai jos.
Desigur, vremurile s-au schimbat mult de la cele ale concediilor parintilor nostri, si – o data la cateva luni ii sun pe ai mei parinti spunandu-le ca plec intr-un mai mic sau mai mare concediu. De preferinta cat mai departe. Nu au reusit niciodata sa inteleaga de ce vreau Asia, poate nici eu nu am inteles in momentele respective prea bine. Spuneam ca sunt fascinat de cultura insa cred ca sunt fascinat si de un alt lucru.
Lucrand intr-un mediu corporatist, viata personala se super impleteste cu cea de la birou si mereu in umbra iti sta deadline-ul, vremurile cu plecat la ora 5 si deconectat total nu pot sa existe atata timp cat ai o presiune fantastica pe respectat promisiuni pe care din start stii ca nu ai cum sa le indeplinesti, multumit total clienti sau atins obiective. Si cel mai probabil de aici nevoia de a pleca. Cat mai departe.
Poate de aia se explica ca in ultimii ani, cu cat munceam mai mult – cu atat voiam sa plec cat mai des. Si tin minte, anul trecut, cand am cumparat biletele de avion pentru Indonezia – chiar nu mi-a venit sa cred ca urma sa o fac pe asta. Adica plecam in celalalt capat al lumii! Dar si cand am ajuns acolo la 30 grade, in ianuarie, in conditiile in care in Romania era cod rosu de ger si de ninsoare… 🙂
Plecatul practic inseamna o deconectare. Este extrem de linistitor sa stii ca iti pui un autoreply Out of office si ca asta intr-adevar este o scuza. Si de fiecare data revii pentru ca ti-a placut data trecuta sa pleci si sa simti gustul deconectarii.