Înfolierea bagajelor de cală atunci când mergi cu avionul – Între avantaje și preț

Prima dată când am văzut un bagaj înfoliat pe Aeroportul din Roma nu am înțeles cum se face acest lucru. Aveam doar o vagă idee asupra motivelor pentru care ți-ai înfolia bagajul cu care călătorești însă la prima impresie îi credeam oarecum paranoici pe cei pe care îi vedeam cu bagajele înfoliate.

Călătoream prima dată cu avionul dintr-o țară străină și credeam că oamenii își înfoliază bagajele de acasă, aveam să înțeleg ulterior prin alte aeroporturi că este un serviciu oferit chiar de către unele aeroporturi. De exemplu, înfolierea unui bagaj pe Aeroportul Henri Coandă București costă în acest moment 30 lei.

Partea mișto este că se poate plăti și cu cardul.

Infoliere Bagaje Aeroport Henri Coanda Otopeni - Bucuresti - Pret 30 lei/bagaj - Terminal Plecări
Infoliere Bagaje Aeroport Henri Coanda Otopeni – Bucuresti – Pret 30 lei/bagaj – Terminal Plecări

Înfolierea la aeroport se face cu folie stretch și se mai lipește o etichetă care semnalizează faptul că a fost înfoliat la aeroport. Nu știu dacă ar fi vreo problemă, de exemplu, dacă aș înfolia bagajul de acasă, în fond este același lucru – că oricum nimeni nu verifică bagajele înainte de înfoliere pe Aeroportul din București. Singurele aeroporturi în care se dă un fel de aprobare prealabilă pentru bagaje sunt aeroporturile unde pentru a intra în terminal îți scanează bagajele.

Prima și singura dată când mi-am înfoliat bagajul a fost la întoarcerea din Indonezia, când am optat la aeroport pentru înfoliere pentru că prețul era foarte mic – ceva echivalent a 10 lei – ori aveam niște lucruri prin bagaj de care nu m-aș fi lipsit.

Prețul înfolierii la aeroport cam peste tot e mare

În general înfolierea este utilă, singura mea problemă este cu prețul practicat pentru acest serviciu, până la urmă o rolă de înfoliere costă doar vreo 25-30 lei și îți este suficient pentru ani de înfoliere a bagajelor, sigur – în funcție de cât de mult călătorești și dacă folosești rola și la alte întrebuințări.
Dacă înfoliezi bagajul de acasă, trebuie spus că e bine să fii generos cu înfolierea – nu te zgârci – cu cât e mai bine înfoliat bagajul – cu atât e mai bine protejat. Înfoliază tot bagajul și după aceea taie cu un cutter zona roților trollerului și a mânerului și astfel poți folosi trollerului așa cum îl folosești în mod standard.

Avantajele înfolierii bagajelor

Bagajele nu se deteriorează din cauza transportului sau a vremii

Probabil cel mai mare avantaj, pe termen lung, prevenirea deteriorării bagajului de cală, mai ales dacă este din material textil. Ajută și pentru trollerele rigide (din plastic sau alumini) pentru că astfel acestea sunt mai greu de zgâriat atunci când sunt pe bandă sau transportate de la zona de predare a bagajelor până la avion. În plus, dacă cumva se strică fermoarul sau se sparge bagajul, acesta măcar rămâne intact iar lucrurile pe care le-ai pus în bagaj nu se împrăștie peste tot.

De asemenea, înfolierea ajută și atunci când plouă. Transportul bagajelor din clădirea aeroportului până la avion de multe ori este realizată în remorci care nu au prelate și astfel bagajele se pot uda sau murdări. Nu este ca și cum pentru curățare ți-ai pune trollerul în mașina de spălat, așadar o dată ce un bagaj este murdărit, cu greu scoți murdăria respectivă. Poate dacă este din material textil ar ajuta soluțiile de tip Vanish sau alte soluții de îndepărtat pete.

Încărcare bagaje în avion pe aeroport
Încărcare bagaje în avion pe aeroport

Furtul din bagaje devine aproape imposibil

Sigur, dacă cineva va dori să îți fure obiecte din bagajul de cală, nimic nu îl va putea opri pe răufăcător, însă cu siguranță un bagaj bine înfoliat îl va descuraja. În orice caz, niciodată să nu pui în bagajul de cală lucruri de valoare – laptopuri, telefoane mobile sau alte echipamente valoroase.

Sigur că bagajul în continuare poate fi verificat de personalul de securitate

După cum spuneam, personal nu prea am înfoliat bagajul de cală până acum – nu știu dacă pe viitor o voi face – însă pentru securitate folosesc un lacăt aprobat TSA. Aceste lacăte au cheițe pe care le au și agenții de la securitate, așadar nu te ajută prea mult, însă sigur că mă ajută în alt context – de exemplu la hotel pun lacătul de bagaj, pentru orice eventualitate.

Acum, dacă te întrebai dacă bagajul de cală mai poate fi verificat după ce l-ai înfoliat, răspunsul este da. În general bagajele sunt verificate cu scannere cu raze X foarte performante și doar dacă ceva pare suspicios, atunci se desface bagajul. Personal am avut cel puțin o dată desfăcut, cei din Statele Unite au fost atât de drăguți încât mi-au pus și o notificare pentru asta – aveam să îmi dau seama de notificarea respectivă doar după câteva luni. După cum observați, dacă bagajul e suspect, orice lacăt folosiți – va fi spart. Și eu sunt de acord cu asta.

Notiță verificare bagaj TSA Statele Unite
Notiță verificare bagaj TSA Statele Unite

Același lucru este valabil și pentru bagajele care sunt înfoliate – dacă pachetul este suspect – va fi verificat. Acum, depinde cât de drăguți sunt cei care verifică bagajul – am auzit povești că la verificare defapt taie folia într-o parte, scot bagajul, îl verifică și dacă totul este în regulă – bagajul este pus înapoi în folia originală – sigur, partea tăiată a foliei fiind lipită cu o bandă adezivă rezistentă.

2 comentarii la „Înfolierea bagajelor de cală atunci când mergi cu avionul – Între avantaje și preț

  • 25 august 2017 la 11:21
    Permalink

    Cea mai buna metoda de securizare a bagajelor o reprezinta sigiliile pentru bagaje. Le-am folosit prima data in Italia acum 5-6 ani. Acum le cumpar de pe emag sau de pe site-ul comerciantului sigiliibagaje.ro

    Răspunde
    • 30 septembrie 2018 la 20:05
      Permalink

      Da, asa este. Si eu folosesc Travel Seal. Ca asa se cheama de fapt sigiliile astea de bagaje aparute in Romania. Eu le-am vazut intai la Posta de unde le-am cumparat si abia apoi am vazut ca au si site si apoi au aparut si la emag si pe site-urile cu accesorii de calatorie

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *