HiSky aniversează doi ani de activitate – Peste 900.000 pasageri transportați pe rute din România și Republica Moldova
Compania aeriană HiSky celebrează duminică, 5 martie, aniversarea primilor doi ani de operare de curse regulate și charter, pentru piața din România și Republica Moldova.
Compania, înființată de doi antreprenori din Republica Moldova, a obținut certificatul de operator aerian, în cele două țări, la începutul anului 2021. În ciuda puternicului impact negativ al pandemiei Covid-19 asupra sectorului, compania raportează o creștere constantă a numărului de destinații, zboruri și pasageri în primii doi ani de activitate și planuri ambițioase pentru perioada care urmează.
Peste 900.000 pasageri au călătorit cu HiSky din 2021
Peste 900.000 de pasageri au călătorit cu HiSky în perioada 2021-2022 și în primele două luni ale anului 2023, cu o creștere raportată pentru 2022 de 300% peste valorile înregistrate în anul anterior. La finalul anului 2021, în contextul unor niveluri globale ale traficului aerian de pasageri cu peste 50% mai mici decât în perioada pre-pandemică, compania aeriană raporta 200.000 de pasageri transportați.
În primii doi ani de activitate, HiSky a operat, cu cele cinci aeronave din flotă, mai mult de 8.600 de zboruri, cumulând un estimat de 19.000 de ore și peste 8.600.000 de mile.
Aeronavele, parte din familia Airbus A320, respectiv o aeronavă A319-100 și patru aeronave A320-200, au o vechime medie sub șapte ani și sunt repartizate în cele trei baze operaționale ale companiei din București, Cluj-Napoca și Chișinău.
De curând, HiSky a recepționat primul său avion Airbus A321neo LR, primul avion din familia A320neo înmatriculat în România. Avionul va fi vopsit în schema de culori a companiei și ulterior va intra în serviciul comercial.
Ca operator de curse regulate, HiSky a dezvoltat un portofoliu care cuprinde atât destinații domestice (București – Cluj-Napoca și București – Timișoara) cât și 14 rute internaționale, cu plecare din România și Republica Moldova, de pe aeroporturile din București, Cluj, Iași, Baia Mare și Chișinău.
Strategia care a generat rezultatele raportate până în prezent a vizat dezvoltarea de servicii adresate mai multor categorii de pasageri: de business, preponderent pe rutele interne și către capitalele europene, de vacanță și citybreak, respectiv membri ai comunităților de cetățeni români și moldoveni din diaspora. Astfel, au fost deschise rute care să deservească nevoile acestor pasageri și au fost introduse facilități și servicii adiționale pentru fiecare categorie, precum orarul de zbor coordonat între cursele interne și cele internaționale, clasa business, cumpărături la bordul aeronavei, posibilitatea de alegere între patru clase de rezervare economy și abonamentul „Smart Pass”, adresat călătorilor frecvenți.
Consolidarea poziției de principal operator de zboruri charter a avut, de asemenea, o contribuție importantă la atingerea obiectivelor de dezvoltare, raportate după primii doi ani de activitate. În parteneriat cu cele mai importante agenții de turism din cele două țări, HiSky a operat curse către 62 de destinații externe, din Europa, Asia și Africa.
În ceea ce privește indicatorii de performanță, în ciuda crizei acute de personal la sol, care a creat probleme pe cele mai multe aeroporturi, doar 8% dintre zborurile operate de HiSky au înregistrat întârzieri, cu o medie a timpului de așteptare mai mică de 50 minute.
„Suntem mândri de cifrele pe care le prezentăm astăzi, la doi ani de când am început operarea pe două piețe extrem de competitive. Mai mult de atât, însă, suntem mândri de cultura pe care am început să o construim în acești ani, în interiorul companiei și în relație cu pasagerii și partenerii noștri comerciali. Nu am pornit cu scopul de a replica succesul altor operatori aerieni folosind o rețetă de dezvoltare rapidă, ci ne-am bazat pe experiența noastră în industrie pentru a evita greșelile pe care multe companii le fac la început. Ne-am stabilit un ritm sustenabil de creștere și am reușit să ne ținem de plan. Onestitatea și transparența cu care am comunicat ne-au adus încredere, iar asta este definiția noastră pentru succes, faptul că pasagerii aleg să revină, nu pentru că nu au alternative, ci pentru că știu că se pot baza pe noi.”, spune Iulian Scorpan, CEO HiSky.
HiSky se așteaptă la 1.300.000 pasageri în 2023
Pentru anul 2023, HiSky estimează o dublare a numărului de pasageri transportați în anul 2022, respectiv peste 1.300.000. Pentru atingerea acestei ținte, două aeronave noi vor fi introduse în flota companiei, în lunile martie și aprilie, cu perspective solide pentru o a treia aeronavă, în cea de-a doua jumătate a anului.
Astfel, capacitatea de transport pentru sezonul de vară va crește cu aproape 50%, respectiv cu 421 de locuri. Cele două aeronave Airbus A321 neo LR a căror livrare este așteptată în perioada imediat următoare, deschid și oportunitatea operării unor noi rute, inaccesibile până în prezent, datorită autonomiei extinse de zbor, de până la 7.400 km.
Cod de reducere valabil în 4 și 5 martie
Cu ocazia aniversării primilor doi ani de activitate, HiSky desfășoară și o campanie prin intermediul căruia mulțumește pasagerilor pentru contribuția la succesul companiei. Astfel, pasagerii care călătoresc pe oricare dintre rutele externe în zilele de 4 sau 5 martie vor fi surprinși cu o serie de cadouri în timpul zborului. Tot în zilele de 4 și 5 martie, pe site-ul companiei vor putea fi rezervate bilete de călătorie cu o reducere de 20 euro pe fiecare segment de zbor, folosind codul 2YEARS