Experienta unui simulator de zbor Boeing 737 NG adevărat
Cu ocazia ultimei noastre vizite în Asia, în Kuala Lumpur, capitala Malaeziei, am avut șansa să petrec câteva zeci de minute la bordul unui simulator real de Boeing 737. Malaezia este una dintre cele mai renumite țări în ceea ce privește industria aviatică, din păcate umbrită în ultimii doi ani de accidentele avioanelor Boeing 777 ale Malaysia Airlines, unul dispărut și acum fără urmă și unul doborât de către o rachetă în timp ce zbura în zona graniței dintre Ucraina și Rusia. Intenția de a ajunge la un simulator de zbor am avut-o și acum doi ani, la precedenta vizită în Asia, de data aceasta însă reușind să îmi pun planurile în aplicare.
Am rezervat cele 30 minute de zbor la SkySimulator Kuala Lumpur în ultima zi întreagă petrecută în Malaezia. Cum a fost a doua zi a celebrării Anului Nou Chinezesc, nu am beneficiat de reducerea de 50% pentru rezervări în zilele lucrătoare, așadar am plătit echivalentul a 180 lei pentru 30 minute. Adevărul e că prea puțin m-a interesat cât a costat, având în vedere că vacanța de trei săptămâni în Asia a intrat foarte bine în bugetul planificat, așadar nu a avut impact la bugetul de întoarcere. Paritatea dintre ringiții malaezieni și leii românești este aproape absolută, 180 ringiți = 180 lei.
Recent am văzut și pe pagina de Facebook a companiei care operează simulator că angajează doar piloți cu certificat, așadar minitrainingul l-am făcut cu un pilot adevărat. M-a întrebat dacă am mai zburat – răspunsul după cum îl știți este nu – dar am destulă experiență în Microsoft Flight Simulator. 🙂 Realitatea e că dincolo de principii, interacțiunea reală cu instrumentele și panoul de control este extrem de diferită de Flight Simulator.
Primul lucru realizat înainte de zbor a fost explicarea de către asistentul din simulator a butoanelor disponibile în cabină, ce semnalizează fiecare instrument și cum se folosește. A fost exact ca primul moment când urci în mașină la școala de soferi, iar instructorul îți explică bordul mașinii. Eram însă deja cât de cât familiarizat cu modalitatea de control a avioanelor, ce nu am făcut însă a fost pornirea motoarelor, acestea deja erau pornite din soft. Ar fi durat destul de mult probabil din cele 30 minute.
Rularea spre pistă însă mi s-a părut cea mai dificilă etapă înainte de decolare. Direcția nu se controlează din joystick sau altceva, cum e în simulatoarele pe calculator, ci efectiv ai pedale de direcție. Apeși pedala din stânga pentru virare la stânga și dreapta pentru virarea la dreapta, evident. Pentru frână, apeși deodată pe ambele pedale. Menținerea vitezei și pornirea se face cu ajutorul motoarelor. Am observat că e nevoie de o putere consistentă pentru a porni avionul de pe loc iar puterea aceea trebuie să fie doar un zvâc, că altfel avionul rulează prea repede și nu poți vira pe căile de rulare. Foarte dificil, la fel și alinierea dreaptă pe pistă, fără să vezi exact direcția avionului.
Pentru decolare, am împins manetele de putere a motoarelor la maximum și cam asta a fost. Am realizat cumva decolarea aproape ieșind de pe pistă, mult mai dificil, cum spuneam, de controlat direcția pe sol decât îmi imaginam.
După ridicarea de la sol, am rugat copilotul să ridice trenul de aterizare, am așezat flapsurile pe poziția zero și am făcut un tur prin Kuala Lumpur, urcând doar până la 4.000 picioare. Nu am folosit pilotul automat astfel că mi-am dat seama că altitudinea să o menții este, iarăși, mai dificil decât îmi imaginam. Doar după vreo 15-20 minute am avut un oarecare control al altitudinii, dar deja ne pregăteam pentru aterizare. Motoarele pe idle și control din flapsuri, frână și alinierea spre pistă.
Am început destul de prost alinierea, însă am făcut un viraj pe contrasens și astfel am aliniat avionul exact pe direcția 325, a pistei 32R de pe Aeroportul Internațional Kuala Lumpur. În acel moment chiar m-a lăudat instructorul, very nice and professional move, mai ales că pentru un moment am pierdut contactul vizual cu pista și m-am bazat doar pe direcția magnetică indicată. Aterizarea mi s-a părut mult mai ușor de realizat decât din simulatoarele pe calculator, mai ales că la avioanele Boeing controlul pe manetă nu este un joystick, ci efectiv ceva care are feedback vizual mai mare. Flapsurile setate în poziția corectă, viteza la normal după o mică ajustare de la idle, frânele pe auto brakes și touchdown! Reverse thrust și aterizare perfectă! Aplauzele din spate absolut binemeritate în acest caz și chiar le așteptam. Audiență prea mică însă, dincolo de cei care stăteau în mall, în afara simulatorului și urmăreau pe ecranele plasate prin transmisia în direct a zborului pe webcam. La ieșire, mai că s-ar fi aplecat în fața mea cu aceeași recunoștință pe care o am eu față de piloți. Pentru prima dată, m-am simțit un pilot adevărat.
Nu a trecut jumătatea de oră programată pentru mine (yey!), așa că instructorul m-a mai pus la o aterizare. De data asta noaptea și în condiții de ploaie. Aterizare perfectă, învățat niște indicatoare pe Flight Director cu privire la altitudinea normală și touchdown cu crosswind. Autobrakes, revers thrust și dă-i pe prima ieșire pe calea de rulare pentru a face loc cozii de alte avioane care stăteau să aterizeze.
Sunt puține orașe care au simulatoare de zbor disponibile publicului rar. În general, acestea se adresează piloților în training, de aceea, dacă aveți ocazia, cu fiecare excursie, verificați dacă puteți să ajungeți într-un astfel de loc. Prețurile, într-adevăr, ceva mai măricele decât aproape orice ce te-ar costa jumătate de oră, însă pentru pasionați e o experiență pe cinste. Chiar am adunat o mică audiență în spatele ecranului care proiecta în vitrina cabinei: copii și oameni din a doua copilărie. Cred că instructorul a avut treabă următoarele ore…