Compania poloneză LOT va zbura pe ruta Oradea – Varșovia din vara aceasta
Compania aeriană poloneză LOT Polish Airlines va oferi zboruri pe ruta Oradea – Varșovia Chopin de patru ori pe săptămână începând din 1 iunie 2024.
Zborurile sunt planificate a fi operate de patru ori pe săptămână, în zilele de luni, miercuri, vineri și sâmbătă.
Orar zboruri Oradea – Varșovia
Luni, Sâmbătă
LO657 Warsaw 14:30 – Oradea 17:00
LO658 Oradea 17:40 – Warsaw 18:00
Miercuri, Vineri
LO655 Warsaw 11:25 – Oradea 13:55
LO656 Oradea 14:35 – Warsaw 14:55
Aceste zboruri vor fi operate cu aeronave din familia Embraer 175 sau Embraer E190.
Durata zborurilor dintre cele două destinații este de aproximativ o oră și jumătate.
Operarea vine ca urmare a unei finanțări a Consiliului Județean Bihor.
De ce se introduc zborurile Oradea – Varșovia? Chiar sunt pasageri suficienți?
Probabil multă lume se întreabă de ce această rută și câți pasageri ar fi interesați de un zbor direct între Oradea și Varșovia.
Ei bine, principalul beneficiu pentru călătorii din zona județului Bihor va fi dată de posibilitățile multiple de conectare de la Varșovia pe zboruri mai departe cu LOT spre destinații din Europa dar și intercontinentale spre America sau Asia.
Astfel, călătorii din zona Bihorului nu vor trebui să călătorească până la București, Budapesta sau Cluj pentru a accesa anumite zboruri, conectarea prin Varșovia cu zbor direct de la Oradea putând fi mai la îndemână.