Clarificări de la Wizz Air cu privire la opțiunile pasagerilor când au zbouri afectate de întârzieri sau anulări

Wizz Air, cel mai mare transportator aerian din România, vine cu clarificări pentru pasagerii ale căror zboruri au suferit, în ultima perioadă, întârzieri semnificative sau anulări. Compania aeriană explică opțiunile pe care le oferă în mod standard pasagerilor în cazul zborurilor anulate sau întârziate.

Opțiunea oferită de Wizz Air prin rambursare a 120% din valoarea biletului

Wizz Air reamintește pasagerilor că, în cazul întârzierilor care au rezultat într-o așteptare de peste cinci ore, aceștia au posibilitatea, prin intermediul call center-ului, să solicite reprogramarea zborului, în limita locurilor disponibile, să primească rambursarea a 120% din tariful inițial achitat, sub formă de WIZZ credit pentru rezervările viitoare, sau să le fie rambursată valoarea integrală a biletului.

În cazul anulărilor, pasagerii au aceleași opțiuni de reprogramare sau rambursare, pe care le pot accesa online. Pasagerii afectați de anulări își pot reprograma călătoria online gratuit pe zboruri ulterioare, în limita locurilor disponibile, accesând contul Wizz Air, conform instrucțiunilor comunicate în notificarea trimisă prin e-mail. Pasagerii care au nevoie de asistență pentru reprogramarea zborului Wizz Air pot contacta Centrul telefonic pentru asistență specială și solicita ajutor la numărul de telefon cu tarif normal, indicat pentru fiecare țară.

Pasagerii afectați de astfel de întârzieri semnificative sau de anulări sunt informați cu privire la orice modificare a zborului prin intermediul aplicației mobile, prin SMS și e-mail și pot obține asistență de la agenții de handling din aeroport responsabili de zborul respectiv.

De asemenea, compania aeriană recomandă rezervarea biletelor direct la Wizz Air, pentru a primi în timp util toate informaţiile necesare despre posibilele modificări şi ce acţiuni pot întreprinde pentru zborurile lor afectate, dar și pentru a beneficia de soluţiile self-service rapide şi disponibile non-stop, aflate la dispoziţia pasagerilor.

Citește și  Wizz Air va lansa ruta Cluj-Napoca - Castellon (Spania) în 11 Aprilie 2025

Ce se întâmplă dacă zborul e anulat peste noapte și nu ai cazare?

Totodată, în conformitate cu legislația europeană și politica companiei, Wizz Air asigură cazarea peste noapte a pasagerilor într-un hotel, în cazul zborurilor anulate sau redirecționate către o altă destinație decât cea inițială, precum și transferul pasagerilor între aeroport și hotel. Atunci când următorul zbor Wizz Air către destinația inițială este efectuat la o dată ulterioară, pasagerilor le este asigurată cazarea pentru zilele premergătoare zborului respectiv. În cazul reprogramării zborului și achiziționării unui nou bilet de la un alt operator aerian, pasagerilor le este asigurată cazarea pentru o singură noapte.

În cazul în care disponibilitatea redusă și imposibilitatea agenților de handling de a găsi camere de hotel nu permit cazarea pasagerilor, aceștia sunt informați printr-un e-mail că pot căuta soluții de cazare pe cont propriu, având ulterior opțiunea să solicite pe website-ul companiei aeriene restituirea sumei achitate, într-o valoare rezonabilă, pe baza documentelor care atestă rezervarea camerei(lor) de hotel.

De asemenea, în cazul întârzierilor mai mari de două ore, pasagerii au dreptul la vouchere pentru apă și alimente cu o valoare proporțională cu durata întârzierii.

În situația perturbării operațiunilor, cauzele pot fi de natură obiectivă (condiții meteo, greve ale personalului aeroportuar sau ale controlorilor de trafic aerian, bird strikes, probleme de handling cu bagajele sau lipsa de personal la nivelul agenților de handling, probleme în fluxul de verificare de securitate etc.) sau subiectivă (verificările tehnice neplanificate, blocaje operaționale etc.).

În momentul când apare o situație neprevăzută, fie de natură subiectivă, fie obiectivă, Wizz Air face întotdeauna eforturi pentru a limita întârzierile și pentru a evita anularea unui zbor. Întârzierea sau anularea oricărui zbor este ultima decizie luată după ce toate eforturile posibile au fost depuse pentru operarea normală a zborului respectiv. Prioritatea companiei este siguranța pasagerilor, a echipajelor și a aeronavelor sale.

Citește și  Wizz Air la București: trei rute noi, două aeronave suplimentare și bază la Băneasa

Reglementările europene sunt drastice și protejează pasagerii

De precizat că în acest caz, dacă pasagerii acceptă compensația companiei aeriene, aceștia nu mai sunt îndreptăți să solicite compensațiile conform dispozițiilor europene.
Vă reamintim că în cazul unei anulări de ultim moment sau întârzieri semnificative (de peste 3 ore), despăgubirile pe care trebuie să le ofere companiile aeriene sunt semnificative.

Daca zborul tau este intarziat, suprarezervat (overbooking – si te obliga sa renunti la zbor), anulat sau daca ai ajuns la destinatie cu o intarziere de minim 3 ore, atunci conform unei Directive Europene din 2004, care are efecte la nivel de UE (cu efecte la nivel mondial – aplicandu-se tuturor pasagerilor, indiferent de varsta, sex, nationalitate sau pretul platit pe bilet), Regulation 261/2004 EC, ai dreptul la o despagubire pentru acest lucru. Sumele pe care le poti primi ca despagubire variaza de la 250 pana la 600 de euro per pasager, in functie de cat de mare era distanta calatoriei:

– 250 euro pentru zboruri pe distante sub 1500 de km
– 400 euro pentru zboruri pe distante intre 1500-3500 km
– 600 euro pentru zboruri pe distante de peste 3500 km (cu intarziere de min 4 ore)
– 300 euro pentru zboruri pe distante de peste 3500 km (cu intarziere intre 3 si 4 ore)

Mai multe detalii aici și aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *