Ce companii aeriene zboară în prezent cu aeronave Boeing 737 MAX

Accidentul avionului Boeing 737 MAX 8 al Ethiopian Airlines a ridicat multe semne de întrebare cu privire la siguranța operării acestui model de avion, mai ales că accidentul de săptămâna trecută a fost foarte similar cu accidentul avionului Lion Air din toamna trecută.
Două avioane, aproape noi, dintr-o generație nouă de avioane, prăbușite în mai puțin de 6 luni ridică legitim niște semne de întrebare în rândul călătorilor. Mai ales că vorbim de mulți morți, foarte mulți, 346 oameni au pierit în două accidente.

În total, până astăzi, în ultimii doi ani, s-au livrat 350 astfel de avioane. Două dintre ele s-au prăbușit, avionul din Indonezia la două luni de la livrarea către Lion Air, avionul din Ethiopia la 4 luni de la livrare. Avioane considerate noi.

În plus, semnele de întrebare s-au multiplicat o dată cu reținerea la sol a acestor avioane de către mai multe state și operatori. China și Indonezia au decis prin autoritățile aviatice civile naționale să nu zboare cu ele, pe când operatori ca Ethiopian Airlines sau Royal Air Maroc au decis pe cont propriu reținerea la sol a aeronavelor. Pe de altă parte, în majoritatea țărilor operatorii de MAX se numără pe degete.

Trebuie spus că în acest moment dacă s-ar decide suspendarea tuturor zborurilor cu acest model de avion până la lămuriri suplimentare asupra siguranței zborului cu acest avion, multe companii ar avea parte de un adevărat dezastru economic, ceea ce cu siguranță cântărește în decizia unor operatori de a suspenda operarea voluntară a călătoriei cu acest model.

Boeing 737 MAX chiar dacă este un avion relativ nou, lansat în 2016, a devenit foarte popular și în orice moment practic avem pe cer cel puțin 100-150 avioane de acest tip care zboară în întreg globul.

Așadar, chiar dacă accidentele Ethiopian și Lion Air ridică niște semne de întrebare asupra Boeingului 737 MAX, este încă prea devreme pentru a vorbi de certitudini. Întrebări au fost și o dată cu accidentul Lion Air, trebuie spus și acest lucru.

În prezent, aproximativ 350 avioane din seria Boeing 737 MAX au fost livrate de către Boeing pe întreg globul.

În 11.03.2019, la ora UTC 19:00, erau mai bine de 100 avioane Boeing 737 din seria MAX care operau zboruri comerciale.

Avioane Boeing 737 MAX 8 in aer
Avioane Boeing 737 MAX 8 in aer

Ce companii zboară cu Boeing 737 MAX din România?

FlyDubai este compania care zboară cel mai des cu Boeing MAX din România, având până la două zboruri zilnice cu acest tip de avion de la Aeroportul Henri Coandă București Otopeni spre Dubai.

În rest, ocazional, SmartWings mai ajunge în București cu aeronave MAX, de la Tel Aviv, când zboară pentru compania aeriană Israir. Tot rar, Turkish Airlines mai poate zbura la Constanța cu acest tip de avion.

Sigur, acest lucru nu înseamnă că nu putem vedea din ce în ce mai des avionul Boeing 737 MAX pe aeroporturile din România. Până la urmă este vorba de un avion care abia a început să fie livrat companiilor aeriene (de 1-2 ani) și va deveni din ce în ce mai popular.

Blue Air va trebui să primească în iulie primul astfel de avion dintr-o comandă totală de 12 avioane, operatorul aerian va primi aproximativ 2 astfel de avioane în fiecare an. Din 2023 și TAROM se va alătura în clubul companiilor aeriene care zboară cu generația nouă de avioane Boeing 737 MAX.
Indiscutabil, orice problemă pe care ar putea să o aibe aceste avioane cu siguranță se va remedia până în acel moment.

Boeing 737 MAX în Europa

Aeronava a ajuns relativ târziu în Europa, în prezent făcând parte doar din flota operatorilor Norwegian, LOT Polish Airlines, S7 Airlines (Rusia), Corendon Airlines (Turcia), TUI, Turkish Airlines și Airitaly.

Totuși, prezența aeronavei va fi semnificativă după ce se va alătura printre altele și în flota companiilor low-cost, printre care Ryanair.

Boeing 737 MAX în lume

Cea mai semnificativă prezență pentru aeronavele 737 MAX este în America de Nord, unde o serie întreagă de companii folosesc acest model avion. Southwest este cel mai mare operator global generația MAX (30 aeronave), American Airlines și Air Canada sunt pe „podium” cu încă peste 20 astfel de aeronave în serviciul comercial.

Seria de operatori din America e completată de către operatori precum Aeromexico, Copa Airlines (Panama), GOL! (Brazilia), Aerolineas Argentina

O serie de alți operatori din Asia și mai ales din China au acest model în flotă, de ținut cont că chinezii au decis oprirea la sol a acestor avioane astăzi, la fel ca cei din Indonezia.

În Africa și Orientul Mijlociu avionul se regăsește în flota companiilor FlyDubai, Oman Airlines, Ethiopia Airlines, Royal Air Maroc și Mauritania Airlines.

Este sigur zborul cu Boeing 737 MAX

Aviația este una dintre cele mai reglementate domenii de transport și în orice secundă milioane de oameni călătoresc pe calea aerului. Boeing 737 MAX este continuarea seriei Boeing 737, un avion care zboară de peste 50 ani și a trecut prin tot felul de transformări.  Cele mai mari progrese cu acest tip de avion au fost făcute pe partea de electronică și computeristică, designul avionului, după mai bine de 50 ani de utilizare rămânând oarecum similar, cu ajustări vizibile mai degrabă în zona extremităților aripilor.

Totuși, noul MAX a adus în uz o serie de noi tehnologii pentru care piloții trebuie să treacă printr-o certificare. Pilotarea unui 737 MAX nu este diferită de un 737 NG (din seria anterioară), piloții efectuând o conversie prin elearning pentru a se familiariza cu sistemele nou introduse în MAX.

Să spunem că nu este sigur să zbori cu 737 MAX în lumina recentelor evenimente ar fi mult prea mult și cu siguranță zilele următoare vor aduce mai multă lumină în acest caz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *