Blue Air încheie anul cu un nou Boeing 737-800 în flotă, ajunge la 28 avioane

Compania aeriană românească Blue Air încheie un an extrem de important, în care s-a extins cu numeroase rute dar și cu achiziții de avioane. Compania astfel și-a crescut flota actuală, dar a semnat și pentru 12 avioane Boeing 737 MAX 8 noi, care vor fi livrate începând din 2019.

Zilele trecute, compania a anunțat intrarea în flotă a unui nou avion Boeing 737-800. Avionul este într-o configurație clasică de 189 locuri și face parte din lotul de avioane care a fost preluat de Blue Air de la Pegasus Airlines, companie ce trece spre o flotă Airbus.

Noul avion, cu înmatricularea YR-BMM, are o vârstă de 7.8 ani, fiind livrat inițial companiei turce low-cost Pegasus Airlines în martie 2010. Avionul a trecut pentru aproximativ 10 luni, din 2016, în flota companiei arabe low-cost Flynas, înainte de a se întoarce în aprilie 2017 în flota Pegasus.
Livrarea efectivă spre Blue Air este dată în data de 29 decembrie 2017.

Ce îmi place la aceste avioane pe care le-a preluat Blue Air de la Pegasus sunt scaunele Recaro confortabile și elegante.

Altfel, pe cele două Boeing 737-800 luate de TAROM în mai, care urmau să ajungă tot la Pegasus, sunt exact aceleași scaune. Diferența dintre cele două Boeing-uri TAROM 737-800 este că acestea sunt echipate cu noul Boeing Sky Interior și sunt mai noi, altfel este exact aceeași configurație de scaune și exact aceleași scaune.

Blue Air ajunge la 29 avioane și se îmbunătățește vechimea flotei

Flota companiei aeriene Blue Air a crescut exponențial anul acesta, ajungând la un număr de 28  avioane, toate din seria Boeing 737.

Astfel, compania deține 14 avioane Boeing 737 de generație veche – 2 unități din cele 737-300, 6 Boeing-uri 737-400, 6 Boeing-uri 737-500 și 14 Boeing-uri 737 Next Gen – unul de serie 737-700 și alte 13 Boeing 737-800 – cu o capacitate de 189 locuri.

Dacă acum vreo doi ani spuneam de companie că are o vârstă medie a flotei de spre 25 ani, anul acesta Blue Air și-a crescut semnificativ în bine vârsta medie a flotei, acesta ajungând la aproximativ 19-20 ani.
Este o flotă totuși îmbătrânită, mai ales pe avioanele Boeing 737 de generație mai veche, dar mă aștept ca începând din 2019-2020 acestea să înceapă să fie înlocuite cu noile avioane MAX comandate și astfel vârsta medie a flotei să ajungă la un 10-12 ani spre 2020, dacă evoluția companiei se menține.

Ca o comparație, flota de 23 avioane TAROM are o vârstă medie de 15.3 ani (îmbunătățită și ea anul acesta). Concurența low-cost Wizz Air are o flotă de 88 avioane de vârstă medie de doar 4.7 ani iar Ryanair are o flotă impresionantă de 413 avioane cu o vârstă medie de 6.8 ani.

2 comentarii la „Blue Air încheie anul cu un nou Boeing 737-800 în flotă, ajunge la 28 avioane

  • 30 decembrie 2017 la 16:10
    Permalink

    Au numai 2 733uri dupa ce au scos din serviciu YR-BAC:)

    Răspunde
    • 30 decembrie 2017 la 16:55
      Permalink

      Mulțumesc. Airfleets îl listează încă în flota BMS, ceea ce contribuie și la vârsta medie a flotei.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *