Blue Air anunță încheierea unui parteneriat cu TAROM pentru transferul bagajelor și protecția pasagerilor în caz de întârzieri

Compania aeriană Blue Air a anunțat astăzi încheierea unui parteneriat cu TAROM prin care pasagerii acestor două companii vor fi protejați împotriva întârzierilor și vor putea avea transferate bagajele de călătorie spre destinația finală, dacă aleg să călătorească cu escală pe zborurile companiilor.

Throught check-in pentru bagajele de cală

Acordul semnat între cele două companii aeriene prevede capasagerii care călătoresc pe aceste zboruri vor putea să aibă transferul automat al bagajelor de cală, fără formalități suplimentare.

De asemenea, indiferent că pasagerul se îmbarcă pe un zbor TAROM sau Blue Air, ambele companii vor putea emite și boarding pass-ul (talonul de îmbarcare) al celeilalte companii aeriene, fără ca pasagerul să fie nevoie ca la aeroportul de escală să fie nevoie să treacă prin procesul de check-in și înregistrare bagaj.
Pasagerii trebuie doar să menționeze că urmează să facă o escală pe un aeroport comun TAROM/Blue Air iar operatul de la check-in/preluare bagaje va putea realiza această formalitate.

Pentru pasagerii care călătoresc cu escală pe aeroportul Otopeni acest lucru va însemna un timp de tranzit mult mai redus și fără necesitatea preluării și reînregistrării bagajelor de cală.

Spre exemplu, pentru un pasager care călătorește pe ruta Satu Mare – București – Copenhaga, pe zborurile TAROM Oradea – București respectiv București – Copenhaga cu Blue Air, la check-in-ul de la Satu Mare se va putea emite talonul de îmbarcare pentru ambele zboruri iar bagajul de cală va fi înregistrat pentru transfer automat în București de pe zborul TAROM pe cel de continuare Blue Air, întocmai ca la o escală a unei singure companii aeriene.

Citește și  TAROM pune la vânzare 10.000 bilete de avion spre și de la Paris la 70 EUR/segment

Protecție în caz de întârzieri

De asemenea, Blue Air a semnat un acord cu TAROM prin care pasagerii celor două companii aeriene vor fi protejați de întârzieri prin posibilitatea ca pe rutele comune și în limita locurilor disponibile, fiecare companie să accepte biletele de călătorie ale celeilalte companii aeriene.

De exemplu, dacă zborul Blue Air București – Iași are întârzieri sau este anulat, TAROM ar putea accepta să preia pasagerul Blue Air și să îl ducă la destinația finală. Acest lucru se aplică și în sens invers, în sens că pasagerii zborurilor TAROM ar putea să călătorească din motive similare cu Blue Air.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *