Austrian Airlines va relua zborurile spre Tokyo și Cape Town din 2018

Compania aeriană Austrian Airlines, parte din grupul Lufthansa, a confirmat faptul că lucrează să readucă zborurile spre Tokyo (Japonia) și Cape Town (Africa de Sud). Posibila revenire a zborurilor în oferta austriecilor este așteptată în prima jumătate a anului 2018.

Zboruri Viena – Tokyo, sezonier, din Mai 2018

Astfel, compania Austrian Airlines va oferi până la 5 zboruri săptămânale între Viena și Tokyo (Narita, NRT), având în vedere că condițiile de pe piață s-au redresat semnificativ.
Primele zboruri ar trebui să re-debuteze începând cu 15 Mai 2018.
Reluarea zborurilor spre Tokyo vine după ce în septembrie 2016 compania a renunțat la ruta Viena – Tokyo, din cauza lipsei profitabilității.

Totuși, pentru început, zborurile spre Tokyo vor fi oferite doar pe perioada verii.

Zboruri Viena – Cape Town (Africa de Sud) din Octombrie 2018

Zborurile spre Cape Town sunt și ele programate spre a fi reluate începând din 27 octombrie 2018. Ar fi oferite două zboruri pe săptămână pe această pereche de destinație.

Destinațiile sunt reluate și pentru că Austrian Airlines așteaptă în primăvara anului 2018 un nou avion Boeing 777-200ER.

În orice caz, ne bucurăm pentru aceste zboruri pentru că adaugă opțiuni de călătorie spre aceste destinații, inclusiv din România. Iar competiția aduce prețuri bune.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *