Airbus a livrat primul A350-900ULR către Singapore Airlines, avion dedicat zborurilor ultra lung curier
Producătorul de avioane Airbus a livrat la sfârșitul săptămânii trecute prima aeronavă Airbus A350-900 ULR (ultra long range) către Singapore Airlines.
Aeronava este destinată zborurilor ultra lungi și va permite operatorului aerian din Asia redeschiderea zborurilor Singapore – New York.
Acest avion este primul dintr-o serie de 7 aeronave de tip Airbus A350-900ULR pe care producătorul european de aeronave le va livra asiaticilor.
Compania aeriană asiatică a optat pentru o configurație specială pentru acest avion, tocmai pentru a oferi un confort sporit pasagerilor pe cel mai lung zbor din lume. Astfel, aeronava este configurată în două clase de călătorie – 67 scaune la scala business și 95 scaune în clasa premium economy.
Aeronavele din seria A350-900ULR au capabilitatea de a zbura aproximativ 20 ore fără a fi nevoie de a opri pentru realimetare.
Zborurile Singapore – New York vor avea o durată de 18-19 ore și vor debuta începând din 11 octombrie 2018. Zborurile vor ateriza pe aeroportul Newark Liberty International din New York.
Zborurile directe între Singapore și New York nu sunt totuși o noutate, compania aeriană Singapore Airlines operând aceste zboruri până acum patru ani, folosind aeronave Airbus A330 special modificate pentru a permite încărcarea cu combustibil suplimentar.
Următoarele destinații pentru noile aeronave Airbus A350-900ULR pe care Singapore Airlines le va primi vor fi tot în Statele Unite – Los Angeles și San Francisco fiind următoarele zboruri noi cu A350.
Până în prezent, Airbus a primit comenzi pentru 67 aeronave de tipul A350 de la Singapore Airlines, compania din micuțul stat asiatic fiind cel mai mare client pentru acest model.