Aeroporturi București încheie anul cu venituri de peste 1 miliard lei și profit brut de 389 milioane lei

Compania Națională Aeroporturi București – cea care administrează aeroporturile București Băneasa și Henri Coandă Otopeni a raportat pentru anul ce stă să se încheie venituri totale de peste 1.08 miliarde de lei și un profit brut de 389.7 milioane de lei. Veniturile au crescut față de anul trecut cu 8% iar profitul companiei a crescut cu un impresionant 45%.

CNAB spune că acest rezultat s-a datorat în primul rând veniturilor din exploatare obținute în urma creșterii traficului aerian de pasageri, dar și a acțiunilor de eficientizare a activității aeroportuare, întreprinse începând cu al doilea trimestru al acestui an: fluidizarea fluxurilor de pasageri la sosiri și plecări; optimizarea controlului de securitate al pasagerilor și bagajelor de mână; extinderea la două benzi a fluxului auto de ieșire din aeroport.

Sunt puțin sceptic la cum a contribuit optimizarea fluxurilor de pasageri la plecare și sosire sau banda virtuală introdusă la giratoriul de la ieșirea din aeroport, dar acest aspect este comunicat de CNAB. În orice caz, da, pe zona de pașapoarte și pe trecerea de securitate lucrurile sunt mult mai rapide decât pe majoritatea altor aeroporturi europene cu pretenții.

Să vină investițiile

În continuare, din punctul meu de vedere, este o mega aglomerație la ieșirea din aeroport cu mașina, unde traficul se gâtuiește la giratoriul spre DN1, iar sistemul de taxare din parcare este antic. Să nu mai spun de faptul că mijloacele de transport de la aeroport spre oraș în anumite momente sunt dezastruoase, noroc cu autobuzele – dar și acestea nu sunt optimizate pentru trafic spre aeroport iar noaptea nu prea poți ajunge în București la destinația finală.

Așadar, este extraordinară creșterea veniturilor, dar cred că CNAB nu ar trebui să țintească profit din exploatare ci să fie într-o investiție continuă. Pentru că este mult loc de investit în aeroport: parcări, fluxuri de intrare/ieșire auto, extindere de terminale și, desigur, creșterea generală a siguranței pe aeroport.

De exemplu, la parcare, sistemul de taxare nu acceptă plata cu cardul și se bazează pe jetoane care se citesc foarte greu. Și, dacă ne gândim, la mall-uri există sisteme automate care citesc numărul de înmatriculare, poți plăti cu cardul chiar din aplicații, sau numerar la niște terminale care se mișcă repede. Nu ar trebui să fie chiar atât de greu de implementat totuși la Aeroportul Otopeni, mai ales că, uite, nu finanțele par a fi problema.

Automat taxare parcare aeroport Otopeni
Automat taxare parcare aeroport Otopeni

Să încheiem într-o notă optimistă, așa cum de altfel este și evoluția, rezultatul financiar obținut de Aeroporturi București este foarte bun și sper că va fi fundația pentru creșterea capacității aeroportului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *