9 ani de la începerea zborurilor Wizz Air la Aeroportul Iași
Compania aeriană Wizz Air și Aeroportul Iași au aniversat 9 ani de la începerea zborurilor companiei low-cost de pe aeroportul ieșean.
Primul zbor Wizz Air de la Iași a fost operat în 16 decembrie 2014 spre Londra Luton.
Expansiunea Wizz Air la Iași a crescut în iulie 2016, atunci când Wizz Air și-a înființat și baza la Iași, alocând prima aeronavă aeroportului.
Din 2014 și până astăzi, peste 5 milioane de pasageri au călătorit pe rutele companiei aeriene Wizz Air spre și de la Iași.
Valeria Bragarenco, Corporate Communications Manager la Wizz Air, a spus: „Acum că Wizz Air sărbătorește nouă ani la Aeroportul Iași, reflectăm asupra călătoriei noastre și a efortului de a oferi opțiuni de călătorie accesibile și servicii excepționale pentru cei peste 5 milioane de pasageri. Suntem mândri să contribuim la conexiunile culturale legate și familiile reunite grație rețelei noastre aflate în continuă expansiune. Cota de piață remarcabilă de peste 80% este o dovadă a încrederii pe care pasagerii noștri o au în Wizz Air și așteptăm cu nerăbdare încă mai mulți ani de succes la Iași.”
Romeo Vatră, Directorul General al Aeroportului Iași, a spus: „Wizz Air este compania aeriană care a investit continuu în rețeaua proprie de rute ce leagă, în prezent, capitala Moldovei de 23 de orașe din Europa și nu numai. Anul acesta, bazei de la Iași i s-a mai adăugat o a cincea aeronavă Wizz Air, fapt ce a contribuit la o mai bună conectivitate pe Aeroportul Iași, prin zboruri atractive și accesibile. Totodată, creșterea traficului la Iași se datorează, în principal, companiei Wizz Air, care azi acoperă 80% din rutele deservite de pe Aeroportul nostru, un nou record absolut, de 2,350,000 de pasageri, urmând a fi înregistrat la finalul acestui an. Suntem la doar un pas de finalizarea terminalului T4, iar operaționalizarea sa, din 2024, va însemna o nouă etapă importantă în colaborarea cu companiile aeriene. În acești 9 ani, cu Wizz Air am reușit să dezvoltăm un parteneriat bazat pe încredere și sunt convins că interesul operatorului pentru orașul nostru va avea un rol determinant în dezvoltarea pe termen lung a Aeroportului. Felicit compania Wizz Air pentru performanțele obținute și îi urez mult succes în viitoarele proiecte.”
Costel Alexe, Președintele Consiliului Județean Iași, a spus: „Se împlinesc 9 ani de la primul zbor al Wizz Air pe Aeroportul Iași, iar astăzi sărbătorim nu doar acest moment simbolic, ci și frumoasa colaborare pe care o avem cu operatorul aerian, care a evoluat într-un ritm foarte dinamic în ultimii ani. Wizz Air are la Iași cea mai importantă bază operațională din regiunea de Nord-Est și asigură legătura cu marile centre urbane europene, prin diversitatea de curse aeriene directe. Îmi doresc, și am speranța că așa se va întâmpla, ca parteneriatul cu Wizz Air să se dezvolte cât mai mult. Perspectivele pe care le vom crea odată cu operaționalizarea noului terminal vor sta la baza unei relații puternice prin care vom îmbunătăți și diversifica serviciile pe care le oferim pasagerilor care aleg Aeroportul Iași.”
În prezent, Wizz Air oferă de la Iași zboruri spre 31 destinații din 13 țări.