Un avion Blue Air care efectua o cursă spre Palma de Mallorca a aterizat de urgență astăzi pe Aeroportul Otopeni

Un avion Boeing 737-400 aparținând companiei Blue Air a efectuat astăzi o aterizare de urgență, raportând probleme imediat după decolare la unul dintre motoarele avionului, din care ieșeau flăcări la un moment dat.

Aeronava decolase de pe Aeroportul Henri Coandă Otopeni la ora locală 09:00 și se îndrepta spre Palma de Mallorca. La ora 09:09 avionul a raportat o problemă și a început procedurile în astfel de situații.

Cel mai probabil motivul incidentului este un bird strike (o pasăre a intrat în motor).

În cele din urmă, avionul la bordul căruia se aflau 135 pasageri plus membri echipajului a aterizat pe Aeroportul Otopeni la ora 09:41. Avionul a mai stat în aer pentru a arde din combustil, pentru a putea ateriza în siguranță.

Un pasager a surprins momentul în care, la scurt timp după decolare, din motorul stâng al avionului s-a auzit o bubuitură urmată de flăcări.

Discuția dintre echipajul avionului cu probleme și turnul de control a fost înregistrată de către fly-ra.com și se poate asculta aici:

Aeronava Boeing 737-400, înmatriculată YR-BAO are o vârstă de 26 ani. Blue Air a demarat în ultima vreme un amplu proces de modernizare al flotei, comandând 18 avioane, din care 12 noi nouțe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *