Stațiunile din Phuket: Patong, Karon, Kata și Phi Phi Island. Sfaturi generale.

Probabil cea mai populară destinație pentru românii care ajung în Thailanda, dincolo de capitala Bangkok este de departe insula Phuket. O să vedeți, toată lumea care ajunge în Thailanda nu ratează o excursie pe vapor spre celebrele Phi Phi Islands, Insula maimuțelor sau vreo zonă de snorkeling în Marea Andaman.

Dacă te-ai hotărât să îți faci următoarea vacanță în Phuket – te felicit. Noi am fost, am stat o săptămână, ne pare rău că nu am stat mai mult și abia așteptăm să ne întoarcem.

Pe lângă o mulțime de plaje dispuse pe coasta vestică a insulei, Phuket nu duce lipsă nici de atracții turistice, de la statui uriașe cu Buddha și până la Grădini Zoologice dedicate tigrilor sau a elefanților. Se spune însă de multe ori că aceste animale nu ar fi prea bine ținute în aceste zone, așadar poate te gândești de două ori înainte de a sprijini această industrie. Sigur, o dată în viață vrei să bifezi și să te așezi în șaua elefantului sau să te pozezi cu vreun tigru sedat – alegerea în final este a ta.

Sezonul de vârf este tocmai în decembrie-februarie

Cand sa vizitezi Phuket
Cand sa vizitezi Phuket în funcție de preț cazare – sursa Booking.com

Cea mai bună perioadă pentru a vizita Phuket este tocmai în perioada iernii din România, în perioada decembrie – aprilie ploile sunt ceva mai puține (deși apar) iar soarele este sus pe cer mult timp. Vârful de sezon, și probabil perioada în care biletele de avion și cazarea sunt cele mai scumpe, este în preajma Revelionului și a Crăciunului.

Vei găsi în Phuket cazare pentru toate gusturile – de la lanțuri hoteliere de super lux, apartamente de închiriat, hoteluri la prețuri bune și cu servicii la fel de bune cât și hosteluri pentru cei care vor să călătorească la super buget. Cazarea poate costa oriunde de la 10 EUR la 1.000 EUR pe noapte, deși în general o cazare obișnuită are prețuri de aproximativ 70-100 EUR/noapte – sigur că depinde de ce vă doriți. 🙂

Pregătește-te însă atunci când ajungi pe insulă la un trafic fie foarte aglomerat, fie pe drumuri extrem de proaste, pline de motocicliști. Cea mai bună opțiune atunci când ajungi în Phuket este să negociezi cu hotelul preluare și transfer. Este posibil ca aceștia să apeleze la un taxi, dar măcar știi din cale afară că vei plăti un preț fix. De regulă, prețul cerut pentru transfer este undeva între 800 – 1200 THB (aproximativ 20-30 EUR) iar drumul nu este neapărat foarte scurt. Sigur, Lonely Planet spune că dacă iei un taxi de la aeroport nu ar trebui să te coste în niciun caz mai mult de 700 THB oriunde te-ar lăsa taxiul pe insulă, însă la o diferență atât de mică – personal aș prefera să apelez la acest serviciu de la hotel. Aparent, ar exista și Uber în Phuket.

Phi Phi Islands - Laguna
Phi Phi Islands

Cum ajungi în Phuket?

Singura metodă de a ajunge în Phuket este pe calea aerului, asta dacă pornești dintr-o țară străină. În general, prețurile pentru bilete de avion cu una sau două escale spre Phuket sunt între 6-800 euro, dar mai sunt momente (cam de două-trei ori pe an) când le poți cumpăra chiar sub prețul ăsta. Cea mai bună ofertă pe care am văzut-o până acum spre Phuket, cu plecare direct din București și o singură escală a fost de sub 400 EUR, cu Qatar Airways – zbor București – Doha – Phuket, însă cred că e puțin probabil să vedem o astfel de ofertă prea curând. În fine, dacă găsești bilete de avion, în sezon, la prețuri între 5-600 EUR, este o ofertă bună.

Vezi aici cele mai mici prețuri pentru zboruri spre Phuket, din București

Ține însă minte că dacă nu ai viza luată de acasă, și vrei să iei la fața locului (visa on arrival) – ai nevoie de fotografii făcute de acasă pentru viză. De asemenea, pentru a putea intra în țară trebuie să plătești o taxă (uneori se mai ridică această taxă) – în monedă locală. Dacă ajungi în Thailanda din România sau din altă țară europeană este prea puțin probabil să ai deja bani schimbați în bahți, așadar vei fi nevoit să schimbi moneda (euro sau dolar) la cursul absolut execrabil practicat tot de cei care îți fac pozele la supra-supra-preț.

Nisipul este aproape la fel de fin în toate stațiunile mari de pe coasta de Vest, așadar mare parte din alegere nu o vei face neapărat pentru plajă ci mai mult pentru distracție..sau dacă ești mai liniștit – pentru relaxare.

Patong – stațiunea pentru distracție și tineret


Patong este centrul distracției din Phuket și cu siguranță locul unde vei putea găsi cele mai multe locuri de cazare, plajă, restaurante, cluburi de noapte și arene de lupte. Este și stațiunea unde industria sexului este foarte dezvoltată, așadar nu este neapărat un loc pentru călătorii cu copiii, mai ales dacă vorbim de vestitul Soi Bangla Road, recunoscut în întreaga Asie pentru petrecerile de peste noapte.

Primele câteva cvartale de pe malul mării până spre insulă în general sunt ocupate doar de hoteluri, restaurante și de fel de fel de magazine și zone de activitități.

Totuși, cam în orice stațiune din jur vei merge – recomand o vizită până în Patong. Este stațiunea cu de departe cele mai multe tarabe de unde poți să îți cumperi diverse necesare (prosoape de plajă, papuci șamd) și de asemenea este și locul unde se află cel mai mare centru comercial de pe litoral – Jungceylon – un loc foarte bun și pentru a te adăposti de căldura din timpul zilei dacă ești doar în trecere.

Plaja are 3-4 kilometri lungime și este foarte aglomerată – ca mai tot Patong-ul de altfel. Zona de sud de obicei este ceva mai ieftină.

Karon – stațiune mică, linișitită – preferată de către persoane de peste 30 ani

Karon este o stațiune ceva mai liniștită – fără prea multe cluburi sau baruri de noapte, o zonă mai degrabă de familiști. Spre deosebire de Patong, este și o stațiune cu mai puține hoteluri iar toată zona are pe lângă partea cu litoralul și un drum circular pe care sunt plasate majoritatea restaurantelor, hotelurilor și a diferitelor zone de servicii.

Fiind o stațiune oarecum mai secundară, este foarte probabil ca multe lucruri să coste mai puțin aici decât în Patong, de exemplu în drumul spre hotel am reușit să cumpăr de la localnici nuci de cocos pe care de fapt le vindeau către restaurante. Dacă într-un restaurant o nucă de cocos costă undeva echivalentul a 2-3 EUR, am luat de la localnici 3 nuci de cocos la aceeași bani.

Cu puțin noroc, unde era templul, în prima sau a doua seară am prins o piață de noapte săptămânală, de unde ne-am cumpărat cina. Le-am încercat aproape pe toate, unele ne-au plăcut, altele mai puțin, cum de altfel ne și așteptam 🙂 Dacă bine țin minte, piața de noapte se ține marțea și sâmbăta, noi am prins-o sâmbătă seara.

Nu am avut ocazia să experimentăm prea multe restaurante pentru că ne-a plăcut din prima primul restaurant în care am intrat – On Lee. Acesta este situat pe drumul spre plajă, restaurantul este ușor de recunoscut datorită culorii predominante roz a pereților și a tricourilor purtate de personal.

Am mâncat cam tot ce se putea la restaurant – de la faimoasa supă de rață thailandeză și până la homari, dorade, creveți la grătar sau crabi pe grătar.

Recomandare hotel în Karon

Noi, cu puțin noroc am stat în Manohra Cozy Resort. Am plătit aproximativ 300 lei pe noapte într-o cameră superioară care a fost excelentă, vană mare, baie spațioasă, pat excelent, un balcon cu o priveliște superbă, piscină și grădină frumoasă.
Am scris despre experiența la Manohra Cozy Resort din Karon aici. 

Manohra Cozy Resort
Manohra Cozy Resort – Poză reală, exact din camera noastră 🙂

Vezi disponibilitate și cele mai mici prețuri pentru hotel aici

Hotelul are doar 29 camere din care doar vreo 10-15 de tip superior, așadar recomandarea mea este să rezervați cât mai repede pentru a nu pierde posibilitatea de rezervare. De multe ori puteți anula rezervarea gratuit, dacă vă răzgândiți.

Phi Phi Islands – vestitele insule din Marea Andaman unde toată lumea vrea să ajungă

Vestitele insule Phi Phi nu știu dacă aparțin neapărat de Krabi sau de Phuket, însă în orice caz – toată lumea care ajunge în această zonă face o vizită și spre Phi Phi Islands și Maya Bay.

Zona insulei este absolut superbă, este undeva între Phuket și Krabi, în Marea Andaman iar peisajele pe care le ai pe aceste insule sunt absolut superbe.

Se găsesc numeroase hoteluri și pe aceste insule, însă să ajungi pe insulă implică absolut obligatoriu o călătorie cu barca sau vaporul, asta dacă nu cumva aterizezi cu elicopterul. Zona este mai retrasă, așadar te poți aștepta ca lucrurile să fie mult mai scumpe în Phi Phi decât în Patong sau Karon. Personal aș recomanda mai degrabă pentru Phi Phi o excursie de o zi sau de două zile decât un sejur complet de 7-8 zile.

 

Alte stațiuni în Phuket

Kata

O stațiune ceva mai mică, situată la sud de Karon, practic nici nu îți dai seama când treci din Karon spre Kata. Această stațiune este și mai liniștită decât în Karon însă ne-a plăcut mai mult plaja din Karon.
Plaja din Kata este drăguță pentru că la intrare are un fel de piață cu mâncare bună și ieftină, concentrată mai ales pe pește și fructe de mare.

Alte sfaturi generale în Phuket

Negocierile

Întotdeauna zâmbește când porți negocierile și aplică tehnici de manual. Dacă de exemplu vânzătorul îți cere 100 pe un produs iar tu vrei să îl iei cu 50, nu te sfii să îi spui că îi dai 20 sau 30 pe acel produs, ca în final să ajungeți la prețul dorit. Thailandezii adoră să negocieze, dar sigur – să ajungă la prețul pe care îl vor ei. Dacă ar putea, ar avea un singur client la care să ia o grămadă de bani decât să aibă mulți clienți și să facă și mai mulți bani.
Nu înțelegeam de ce pe plajă unii vânzători la ora 3 plecau acasă – când abia veneau turiștii – motivul era că și-au făcut planul. 🙂

Dacă ajungi prin piață și spui just looking – o să ai parte de un fel de public shaming între vânzători, unul îi va spune altuia că doar te uiți, adică nu vrei să cumperi nimic. E adevărat, nu am mers doar să mă uit în piață, dar asta nu a însemnat că aș accepta orice preț.

În general e bine însă să știi care e valoarea reală a unui produs pe care îl cumperi. Niște papuci nu îi vei lua mai ieftin de 200-250 bahți – deși ți se va cere 3-400 în primă fază, un prosop ieftin îți va lua foarte mult timp să îl găsești. Eu am căutat o oră un prosop la preț cât de cât corect, nerealizând că în această căutare de vreo oră în care am câștigat prin negociere să zicem 10 lei dar am pierdut ceva mai important – o oră din vacanță.

În principiu, în vacanță, nu e cazul să cauți cel mai bun preț. Nu te lăsa fraierit, dar nu e locul unde să cauți prețul cel mai mic – pe care chiar dacă îl vei găsi – vei pierde timp. Iar timpul și relaxarea sunt cele mai importante.
Din păcate eu nu suport să fiu tras pe sfoară cu prețuri mai mari, însă simt că uneori îmi bat capul cu astfel de lucruri mai mult decât ar trebui.

Cumpărarea de excursii de o zi spre insule: Maya Bay, Phi Phi, James Bond Island

În general este o adevărată loterie atunci când cumperi o excursie de o zi spre insule, din Phuket. Din punctul meu de vedere cel mai important lucru este ca barca cu care călătorești să fie cât mai bună, eu am optat pentru un speedboat cu 4 motoare și cu o capacitate de vreo 50-60 persoane. Prea mare capacitate implică puțină personalizare, puține motoare implică viteză redusă în zone în care nu ai ce vedea, așadar speedboat de 50-60 locuri + 3-4 motoare e varianta bună.

Legat de preț, acesta poate varia. Noi am dat vreo 2200 sau 2400 bahți pe excursie, aveam să aflu ulterior că pe barcă erau oameni care au dat și 1600, dar și 3000 bahți. Cred că am dat cam mult, mai ales că am cumpărat excursia prin hotel și sigur și-au pus și ei un comision peste preț, dar uite că am fost în final mulțumit și mă bucur că nu m-am zgârcit la preț. De exemplu, nu îmi imaginam că voi putea face snorkeling cu vesta de salvare, având în vedere că nu prea știu să înot. Dar, cu supravegherea echipajului de pe barcă am făcut-o și pe asta..sigur, ei trăgeau spre mine să le cumpăr DVD-ul la final 🙂

Maya Bay de multe ori este una dintre principalele destinații din excursiile cu vaporul. Locul este marketat ca fiind plaja pe care s-a filmat filmul The Beach cu Leonardo di Caprio, însă frumusețea locului nu are nevoie de nicio astfel de prezentare. Din păcate, insula este foarte mică așadar nu există cazare pe insulă, plus de asta durata șederii de cele mai multe ori este de vreo 40-50 minute. Te duci să vezi această minunăție și ai la dispoziție doar câteva zeci de minute să o admiri.

 

Închiriat vs cumpărat

În general aproape orice este mai convenabil să cumperi decât să închiriezi. De exemplu, o umbrelă de plajă o poți închiria cu 200 bahți, dar o poți altfel cumpăra cu sub 800 bahți și poți să o iei oriunde după tine. La final, înainte de a pleca de pe insulă, ca să nu o iei între bagaje ai putea să o donezi cuiva sau să o vinzi mai departe.

Tsunami

Phuket a fost lovit în 2004 de unul dintre cele mai devastatoare tsunami-uri din istorie, fiind o zonă afectată. Totuși, în ochii turistului obișnuit, nu vei vedea nimic care să amintească de acele evenimente nefericite, poate doar cele câteva semne de rute de evacuare în caz de tsunami.
Dacă ești un pic mai fricos, alege un hotel care este ceva mai bine poziționat în interiorul stațiunilor și ține minte că dacă ești la plajă și vezi lucruri ciudate – precum apa se retrage foarte mult – este un semn că ceva se întâmplă.
Totuși, orice vacanță ai alege, fiecare cu riscurile sale.

Tuk tuk

Tuk Tuk Patong
Tuk Tuk Patong

Chiar dacă prețurile tuktuk-urilor sunt de multe ori spuse ca fiind fixe – prețul standard este umflat absolut grosolan. O călătorie de la aeroport până în orice colț din insulă costă cam 7-800 bahti cu taxi-ul, așadar pentru o călătorie cu tuk-tukul de la o stațiune la alta nu ar trebui să coste mai multe de 2-300 bahți.
Plus că la ce se zice tuk tuk în Phuket nici pe a aproape să fie tuk-tuk-uri, sunt de fapt niște dubițe taxi transformate interesant și care sunt făcute să îți atragă ochiul.

Mai nou se pare că există varianta Uber și în Phuket, așadar recomandarea mea este să lași experiența adevăratelor tuk-tuk-uri pentru alte destinații din Thailanda, precum în Bangkok.

Tourist traps – capcane pentru turiști

Din punctul meu de vedere, una dintre cele mai evidente capcane sunt tocmai dubițele acelea pe post de tuk-tuk. Sunt extraordinar de scumpe și nu merită efectiv. Singurul motiv pentru care ele există este să scoată banii din buzunarul turiștilor.

O altă capcană interesantă este cea cu ping pong show. În aceste spectacole, varii personaje cu ajutorul părților intime vor face diverse lucruri. Ți se va spune că intrarea este gratuită, dar va trebui să cumperi cel puțin o băutură…iar cea mai ieftină băutură va pleca de la aproximativ 150 THB..adică vreo 30 EUR. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *