Satay – mancare traditionala populara in Indonezia si Asia de Sud Est

Spuneam zilele trecute că scopul meu în viață este să mănânc mici și să călătoresc. Ei bine, chestii care se cam bat cap în cap, însă am avut un răspuns mulțumitor celor care au râs de vorba mea. Grătarele se întâlnesc peste tot în lume iar preparatele tradiționale sunt al naibii de gustoase. Un astfel de preparat, similar micilor românești, este satayul indonezian.

Satayul este ste o mâncare tradițională indoneziană care a fost exportată în mai toate țările din regiune. Originar este preparată din carne de pui, însă de exemplu am mâncat la un restaurant chinezesc din Bali și făcuți din carne de pește. Am citit că ar mai fi găsită și în alte variante, făcută din carne de vită, porc sau chiar și din carne de capră sau de cal. În general pe meniuri este trecut ingredientul principal, nu vă faceți griji.
Indonezia este recunoscută ca o țară formată din mii de dialecte și obiceiuri – însă peste tot vei reuși să găsești acest preparat culinar pe cât de simplu – pe atât de gustos.

Citește și  Uniunea Europeană renunță la restricțiile impuse companiilor aeriene din Indonezia

Pe lângă Indonezia, și Thailanda spune că acesta ar fi preparatul lor tradițional, însă Wikipedia spune că de fapt originea acestui preparat este pe insula Java, din Indonezia – una dintre cele mai populate insule de pe lume, ca densitate.

Cum spuneam, în general, satayul este un grătar din carne de pui, preparat pe bețe de bambus. Este însoțit de obicei de un sos dulce-picant și bineînțeles de o porție de orez (nasi goreng). Conform CNN, satay-ul este pe locul 14 în topul celor mai delicioase 50 preparate din culinare din lume.

Am mâncat satay în Indonezia de câteva ori și de asemenea și în Singapore. De fapt, în Singapore am mâncat acest preparat în general la foodcourt-urile unde vindeau mâncare tradițională indoneziană – pentru că este al naibii de scump să mănânci aici.
În Indonezia vei găsi preparatul la toate restaurantele posibile, cât și la colț de stradă sau la vânzători ambulanți care îți vor prepara, pe loc, preparatul pe grătar.

Culoarea preparatului, chiar dacă este făcută din carne, este spre galben. Acest lucru se datorează ingredientului obligatoriu în preparat – turmenicul.

Citește și  Uniunea Europeană renunță la restricțiile impuse companiilor aeriene din Indonezia

V-am spus ca satay-ul merge extrem de bine cu bere? 🙂

satay cu orez chips si cartofi prajiti

Un comentariu la „Satay – mancare traditionala populara in Indonezia si Asia de Sud Est

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *