Ryanair reanunță zborurile din Ucraina. Sau unde pleacă avioanele când părăsesc bazele din România.

În cele din urmă se pare că Ryanair va intra în Ucraina, pe aceleași două aeroporturi pe care le-au mai anunțat o dată, dar au renunțat la intrarea în piață, chiar după ce au pus și zborurile în vânzare.

Chiar dacă este vorba despre zboruri din aceleași două orașe – Kiev și Lviv – de data aceasta zborurile anunțate sunt ușor diferite. Desigur că ambele destinații se vor bucura de zboruri spre Londra, de asemenea sunt și o serie de zboruri spre Polonia, unde se știe că există numeroși ucrainieni care lucrează.

Rutele sunt oarecum pe specificul Wizz Air, iar multe dintre ele în destinații se și intersectează. Practic, aș putea spune că după ieșirea Ryanair de pe aeroporturile din Oradea și Craiova, irlandezii practic lansează zborurile din Ucraina, asta după ce deja au anunțat o intrare puternică în Iordania, inclusiv cu zboruri București – Amman.

Iată și zborurile anunțate de Ryanair din Kiev și Lviv:

Kiev – London Stansted
Kiev – Stockholm Skavsta
Kiev – Vilnius
Kiev – Wroclaw
Kiev – Barcelona
Kiev – Warsaw Modlin
Kiev – Gdansk
Kiev – Krakow
Kiev – Poznan
Kiev – Bratislava
Lviv – London Stansted
Lviv – Warsaw Modlin
Lviv – Memmingen
Lviv – Dusseldorf Weeze
Lviv – Krakow

Citește și  Wizz Air crește frecvența zborurilor pe ruta Londra Luton - Suceava

Ar fi fost interesant și un zbor low-cost București – Kiev, compania aeriană ucraineană UIA – Ukraine International Airlines – are câteodată oferte foarte bune pentru zboruri spre Asia de Sud Est.

La cât de repede evoluează Ryanair, aș spune că în țările din Est nu mi-aș pune baze foarte mari nici după ce decolează zborurile. Așadar încercați să fiți flexibili în plăți (mai ales cu condițiile cazării) când vă rezervați zborurile noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *