Recomandare hotel în Phuket: Manohra Cozy Resort din Karon

Ca regulă generală, de fiecare dată când plecăm în vacanță caut un hotel pe Booking (sau alte site-uri similare) care să posede un rating cel puțin de 8/10. Astfel știu că alți călători au fost mulțumiți de serviciile oferite. Am avut și episoade neplăcute, când un așa zis hotel din Florența a avut condiții execrabile și la preț mare, dar aceasta a fost singura excepție. Următorul criteriu este bineînțeles cel al prețului, cum mereu încercăm să călătorim la buget mic dar cu servicii cât mai bune. Cred că asta în definitiv își dorește toată lumea.

Am ales un hotel cu rating excelent pe site-urile de rezervări

Așa am ajuns să aleg și în vacanța noastră în Phuket, Thailanda hotelul Manohra Cozy Resort. În vârf de sezon am plătit pentru șase nopți de cazare aproximativ 1.000 lei, iar hotelul avea un rating de 8.9/10 în momentul în care l-am rezervat. Am avut și noroc, e drept, pentru că am primit un upgrade gratuit la o cameră superioară, dar din ce am sesizat diferențe notabile nu erau, doar de amplasare în corpul principal sau în ceea ce privește echiparea de la baie (cadă în loc de cabină de duș). Oricum, cine s-ar putea plânge de un upgrade gratuit? 🙂 De ce ni l-au oferit nu știu, cert este că am cerut un upgrade pe bani înainte să ajungem, au spus că nu mai au astfel de camere și când am ajuns am fost de-a dreptul surprinși de mărimea camerei, de baie și de modul în care ne-au așteptat – aveam să descopăr doar două zile mai încolo că pe nota noastră de primire scria „Free UP”.

Vezi disponibilitate și cele mai mici prețuri pentru acest hotel aici

La fel ca în Bali, nu am ales să stăm în zona cea mai comercială, din motive care țin mai mult de liniște. Nu ne plac zonele gălăgioase. Deși Patong oferă multă distracție și e de recomandat mai ales pentru cei care aleg să meargă în Thailanda pentru a experimenta viața de noapte, noi am căutat o oază de liniște, și de aceea am ales să mergem în Karon Vilage. Ba chiar, după aia am văzut că și plaja e mult mai liberă și mult mai frumoasă.

CITEȘTE ȘI:  12 nopți în Phuket, Thailanda - Zbor + cazare la doar 591 EUR/p cu plecare de 1 decembrie

15 minute de mers pe jos de plajă

Hotelul era amplasat la aproximativ 15 minute de mers pe jos până la plaja Karon Beach. Deși nu există trotuare până la plajă dacă mergi pe strada principală, am observat că localnicii au învățat să ocoleasă cu atenție turiștii. Mi s-au părut șoferi foarte buni cei din Phuket. Așadar, distanța până la plajă nu este mare, ai avantajul faptului că e mult mai liniștit decât lângă plajă și pe drum mai găsești și multe restaurante cu prețuri de la mici la mari, supermarketuri sau case de schimb valutar. Iar dacă nu vrei să mergi pe șosea, ai opțiunea de a o lua prin scurtătură, prin resortul Hilton.

Tot prin intermediul hotelului am rezervat și excursia pe Phi Phi Islands. Au vreo două variante, am luat-o pe cea cu pliantul mai lucios, că prima era deja rezervată complet. Nu ne-a părut în niciun caz rău, mai ales că am cerut și un discount măricel. E posibil însă ca la mini agențiile de turism de pe insulă să primiți un preț mai bun, aveți însă grijă să fie pachetul complet iar ambarcațiunea să fie un fel de speed boat.
Alte servicii pe care le-am luat de la hotel a fost un tuk-tuk până în Patong – e păcat să nu mergi cu Tuk-tuk-ul deși a fost mega piperat la preț. Cam tot ce înseamnă transport însă pe insulă e scump, mai puțin transferul de la aeroport la hotel pentru care am plătit 850 THB – adică aproximativ 100 lei, și e de mers vreo oră cel puțin cu mașina! Tot prin hotel!

Altfel, la hotel mi-a plăcut foarte mult zona piscinei, chiar dacă nu e foarte mare apusurile erau superbe. Și o altă chestie mișto la piscină e că era deschisă non-stop. Am stat la un hotel în Bangkok și aveau pentru piscină un program idiot: până la 7 seara. Ori noi intrăm la bălăceală în piscină doar după ce venim din oraș, de regulă ceva mai târziu.

CITEȘTE ȘI:  Stațiunile din Phuket: Patong, Karon, Kata și Phi Phi Island. Sfaturi generale.

Poze din camera noastră

Cea mai tare fază a fost în prima zi la micul dejun. M-am trezit de dimineață cu o poftă nebune de fructe (ceva ce nu mi s-a întâmplat niciodată) și când ajungem pe terasă jos la micul dejun descopăr că au 5 variante de meniu – din care una o porție mare de fructe (lubeniță, papaya, banane), pâine și vreo trei sortimente de gem. Mi-au citit gândurile am spus!

Au mai fost două faze amuzante, una când dimineața a intrat femeia de serviciu în cameră iar eu natural m-am trezit din pat cu apelativul „WTF?!” iar femeia respectivă nu trecuse de hol că striga „Sorry, mister, sorry, sorry!”. De atunci am învățat și noi să punem plăcuțele cu DND la usă. 🙂 Apropo, uite aici avantajul hotelurilor cu cartelă de acces, femeile de serviciu știu exact când trebuie să intre în cameră și evită astfel de momente. Oricum, curățenia începea devreme la Manohra, de la ora 8 deja se făcea curat prin camere..
Cealaltă întâmplare amuzantă a fost că netul mai pica. Și aveam să aflu că pică din cauza ploii. OK, trecuse ploaia, netul nu își revenise. Băiatul de la recepție spunea că o să revină mai târziu. L-am rugat să restarteze routerele și extenderele, a fost destul de circumspect să facă asta – și mirat a fost că a funcționat. 🙂 A doua seară cu ploaie am restartat singur routerele de pe etaj, bineînțeles după ce l-am anunțat că voi face asta… Altfel, netul destul de bun în comparație cu alte locuri din Thailanda, mai ales pe lângă piscină!

Una peste alta, Manohra Cozy Resort din Karon Village este unul dintre hotelurile la care oricând aș reveni cu drag. Prețul foarte OK, serviciile bune, camera excelentă iar stațiunea de vis. Cum să mă gândesc să nu revin? 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *