Primul zbor cu avionul :: Tot ce trebuie să știi ✈

Numărul de pasageri raportați an de an de către aeroporturile din România este pe un trend ascendent. Ba chiar, diversele studii din Europa plasează aeroporturile din România printre primele din Europa ca creștere procentuală, an de an.

De exemplu, aeroportul din București conduce detașat în topul creșterilor pentru aeroporturile care au fost vizitate de 5 – 10 milioane pasageri. La cifrele astea, ai putea spune că fiecare român călătorește an de an cu avionul, dar adevărul e că în aceste topuri se raporteaza fiecare călătorie cu avionul și nu numărul de pasageri unici.

Când aveam vreo 7-8 ani, mă uitam sus pe cer și vedeam avioane și îi spuneam mamei mele că vreau să mă fac pilot de avion pentru a călători și vedea lumea. Mi-a tăiat oarecum aripile, dar de călătorit în lume tot am reușit. Primul meu zbor cu avionul a fost acum vreo 4 ani și de atunci am avut cel puțin 10 zboruri în fiecare an. Ușor-ușor am învățat ce înseamnă să zbori și am înțeles multe lucruri, ba chiar mi s-a transformat zborul în pasiune, drept dovadă și site-ul acesta. Inevitabil cred că oricum reușeam să zbor până la urmă însă imboldul mi l-a dat nevoia de a pleca într-un city-break după ce am văzut cât de ieftin este un bilet Timișoara – Roma la Wizz Air, era doar undeva la 170 lei, călătoria dus-întors. Nu știu dacă se mai găsesc aceste prețuri, dar cert e că uneori e atât de ieftin să zbori, că doar frica te mai oprește. Iar frica…se poate gestiona.

După ce am rezervat primele bilete de avion, am început să mă documentez. Recunosc că îmi era frică. M-am uitat peste tone de statistici care dădeau zborul drept cel mai sigur mod de a călători dar parcă totuși eram în minte cu toate accidentele pe care le prezenta presa, pentru că da – era șocant să citești despre accidente aviatice.

În cele ce urmează te voi ghida pas cu pas legat de tot ce trebuie să știi despre prima ta călătorie cu avionul, de la rezervarea biletului de avion și până la transferul în oraș. Dacă cumva nu am acoperit subiectul care te interesează sau ai nelămuriri suplimentare despre ce trebuie să știi despre primul zbor, trimite un cu încredere un comentariu și voi încerca să îți răspund cât se poate de repede.

Rezervarea biletului de avion

În general este bine să cumperi biletele de avion cu cel puțin două luni înainte de zbor pentru a te asigura că ai parte de prețuri bune. E o idee bună să cumperi chiar de la anunțarea unor noi rute, dar realitatea este că prea puțini știm că urmează să călătorim cu 6 luni înainte. Dacă cumperi cu o săptămână înainte de plecare sunt șanse mari ca prețurile pentru zborul pe care ar trebui să îl iei să fie chiar cu 5-6 ori mai scumpe decât de obicei, asta dacă nu cumva deja s-au vândut toate biletele.

Aș zice să nu te stresezi prea tare de acest aspect, mai ales dacă urmează să cumperi prima dată biletul de avion. Dacă prețul îl consideri unul bun, cumpără-l, fără să te intereseze prea tare de promoții. Riscul promoțiilor este că cu cât trece mai mult timp înainte de zbor, cu atât șansele să prinzi un bilet mai ieftin scad sau chiar se umple tot zborul pentru data la care vrei să pleci.

Biletele de avion în general se rezervă fie online (mai ales la companii low-cost) sau la agenții de călătorie sau agenții (puncte de lucru) ale companiilor aeriene. TAROM de exemplu are în România agenție cam în fiecare oraș cu aeroport.

Pentru a cumpăra biletele de avion la cele mai mici prețuri, folosește pentru căutare motoarele de căutare bilete de avion. Recomandarea mea este să folosești momondo.ro.
Introduci datele și destinația și sistemul îți va oferi cele mai bune combinații de bilete de avion.

Dacă ai comandat de la un magazin online vreodată nu ar trebui să îți fie greu să cumperi biletul de avion. Îți recomand totuși să fii atent la completarea numelor pasagerilor, majoritatea companiilor percepând taxe foarte mari pentru modificarea de nume. Ți-aș recomanda și să treci numele întreg (mai ales dacă ai două prenume). Drept e că eu am călătorit chiar și intercontinental doar cu un prenume trecut și nu am avut niciun fel de probleme. Regulamentele IATA (organism care monitorizează și emite reguli pentru companii aeriene) prevăd că sunt acceptate greșeli în nume de până la 3 caractere, dar nu toate companiile aeriene sunt afiliate IATA.

Majoritatea companiilor aeriene solicită la cumpărarea biletului de avion și trecerea numărului documentelui de călătorie (pașaport / carte de identitate), altele solicită aceste informații doar în momentul check-in-ului.

Dacă călătorești cu o companie aeriană low-cost (citește aici despre diferențe dintre low-cost și full service) trebuie să știi că aceste companii aeriene nu au bagajul de cală inclus în preț, ba mai mult și companiile clasice trec la această convenție.

Dacă bagajul de cală nu e inclus în prețul standard, de obicei atunci când rezervi biletul de avion prețurile sunt mai bune decât după ce ai rezervat biletul. Motivul e că companiile aeriene deja sunt sigure că urmează să călătorești cu ele și nu ai de ales așa că multe încearcă să profite. Este o idee bună să rezervi de la bun început și bagajul de cală, la companiile aeriene low-cost (Wizz Air, Ryanair, Blue Air șamd).

Găsești aici o mulțime de sfaturi despre alegerea bagajului de cală, respectiv modele recomandate de bagaje de mână.

Compartimentare interioară troller Samsonite

Personal folosesc un Samsonite Ultracore ca bagaj de mână și un troller Lamonza mare pentru bagajul de cală. Ambele sunt bune, le recomand, sunt mulțumit de ele, după ce am testat numeroase alte bagaje care s-au rupt sau nu m-a mulțumit compartimentarea și/sau calitatea construcției. Dacă va urma să călătoriți des sau urmează să plecați într-o călătorie mai lungă nu vă zgârciți la bagaje.

Check-in-ul

Cu vreo 7 zile înainte de zbor se deschide procedura de check-in pentru zbor, online. Sunt companii aeriene care deschid check-in-ul cu 30 zile înainte, altele cu 24-48 ore înainte de zbor (TAROM – 30 ore, British Airways – 24 ore). Personal fac check-in-ul cu câteva zile înainte de zbor dacă călătoresc cu low-cost, sau imediat ce se deschide dacă călătoresc cu TAROM sau alte companii full-service, asta pentru că pot să îmi aleg locul în avion. Citește aici despre cele mai bune locuri din avion.

Procedura de check-in reprezintă din partea ta ca pasager confirmarea faptului că urmează să călătorești cu compania aeriană, practic o înregistrare de călător și confirmarea datelor finale.

La multe companii aeriene de tip full-service poți să faci check-in-ul și în aeroport, ba mai mult, de curând Blue Air a anunțat că și ei acceptă check-in în aeroport gratuit.

Dacă faci check-in-ul online, vei primi la final o confirmare pe care trebuie să o listezi de cele mai multe ori în două exemplare. Hârtia respectivă conține numele tău, dacă ai bagaj de cală sau nu și cel mai probabil un cod de bare care va fi scanat la urcarea în avion.

Ghisee check-in TAROM Barcelona
Ghisee check-in TAROM Barcelona

Sosirea la aeroport

Cel mai important înainte de plecare este să verificați, firește, să aveți toate documentele: pașaport/carte de identitate și biletele de zbor, dacă v-ați făcut online check-in-ul. Dacă nu, ajută să veniți cu foaia de confirmare a rezervării imprimată.

Personal aleg să ajung la aeroport cu două ore înainte de zbor, în cazul unuia internațional din București. Dacă călătoresc intern îmi iau cam o oră. Totuși, acest timp este o rezervă pentru că nu vreau să am de a face cu un taxi care nu ajunge sau varii probleme înainte de sosirea la aeroport.
În provincie cred că timpul de sosire pentru un zbor internațional se poate reduce la 90 minute înainte de ora programată. De regulă ghișeele unde lași bagajul se deschid cu 3 ore înainte de plecarea unui zbor internațional.

CITEȘTE ȘI:  Cum ajungi cu autobuzul de la Aeroportul Otopeni în oraş (București)

Atenție însă și la perioadele aglomerate, mai ales la Aeroportul București Otopeni, unde vara mai apar recomandări să ajungi chiar cu 3 ore înainte de zbor.

Predare Bagaje la ghișee de checkin Blue Air din Aeroportul Otopeni
Predare Bagaje la ghișee de checkin Blue Air din Aeroportul Otopeni

O dată ce ajungi la aeroport, dacă ai bagaj de cală, cu sau fără check-in online făcut, te duci către birourile de check-in/baggage drop din terminalul de plecări. Aici vei lăsa bagajul de cală, pe care îl vei prelua din aeroportul de destinație. Dacă zbori cu escală, bagajul va fi transferat către destinația finală, dacă biletul este rezervat pe companii de linie pe un singur ticket de călătorie. Tot aici personalul de zbor cel mai probabil îți va comunica și poarta de îmbarcare, dar acest lucru îl vei vedea și după trecerea la controlul de securitate.
Dacă ai check-in online realizat deja și nu călătorești cu bagaj mare, de cală, poți să mergi direct la controlul de securitate.

Dacă ai zbor cu escală și folosești aceeași companie aeriană sau din aceeași alianță (cumpărarea biletelor s-a făcut deodata), bagajele îți vor fi transferate automat la destinație. Poți să te asiguri de acest lucru și întrebând la predarea bagajelor.

NU Recomand să puneți în bagajul de cală obiecte valoroase și în niciun caz laptop sau aparete foto scumpe. Despăgubirea în caz de pierdere a bagajului e o glumă proastă, nu vă faceți iluzii că ați putea acoperi paguba dacă se pierde sau se strică ceva.
Iarăși, ce nu vă recomand este să închideți cu lacăte complicate bagajele. Tocmai aceste lucruri vor atrage atenția și mai mult pentru a fi controlate. Un lucru amuzant, la două luni după întoarcerea din America, când mă pregăteam de următoarea călătorie am găsit în buzunarul unui bagaj de cală asta:

Notiță verificare bagaj TSA Statele Unite
Notiță verificare bagaj TSA Statele Unite

Dacă totuși dorești să pui un lacăt, pune un lacăt cu cifru aprobat TSA, cum sunt cele de aici. Personal folosesc un lacăt ca acesta, dar asta nu înseamnă că lacătul nu va fi deschis de către cei de la control bagaje. Dar măcar e o piedică împotriva celor care vor să fure din bagaje, de obicei se fură de pe banda de sortare de către angajații aeroporturilor. În ultima vreme au fost tot mai puține astfel de cazuri.

Am văzut mulți oameni care își înfoliază bagajele, ceea ce e o idee extrem de bună mai ales pentru zborurile cu escale. Nu vă cumpărați cele mai scumpe bagaje pentru că după câteva zboruri acestea se vor deteriora grav. Bagajele de către personalul de zbor sunt adeseori trântite grosolan iar în interiorul avionului vor intra în niște compartimente unde e din nou posibil să fie forțate să intre.

Așadar, înfolierea bagajelor împiedică și furtul din bagaje, și mai ales protejează bagajele împotriva degradării accelerate. Puteți înfolia bagajul la aeroport (mai scump) sau vă puteți cumpăra singuri folia (mai ieftin).

Controlul de securitate și al pașapoartelor

Primul filtru prin care treci este controlul de securitate, unde vei fi verificat și bagajele de mână la fel. Trebuie să știi că nu ai voie să transporți lichide în flacoane mai mari de 100 mililitri iar toate lichidele astfel transportate trebuie să fie puse într-o pungă. Orice lichid care ajunge la control va fi confiscat dacă nu se conformează acestor reguli, fii foarte atent.
Dacă transporți lichide, pune-le obligatoriu în bagajul predat la cală!

De asemenea, dispozitivele electronice sunt controlate separat, scoate dispozitivele și pune laptop-ul sau aparatul foto într-o lădiță separată. Eu nu scot încărcătoarele, dar dacă ai mai multe, e o idee să le pui și pe ele separat într-o pungă transparentă.

Pe lângă controlul bagajul de mână, vei fi controlat și tu. Nu ai dreptul să treci prin poarta de control cu obiecte metalice, așadar portofelul, cureaua sau alte obiecte metalice vor fi puse tot în lădițele care trec prin razele X.

În unele aeroporturi, mai ales dacă porți bocanci sau cizme vei fi și descălțat. Nu te descălța decât dacă ți se cere, asta pentru a grăbi trecerea celorlalți pasageri. Cureaua întotdeauna trebuie dată jos, bijuteriile nu am văzut să se fi dat jos, uneori la femei mai piuie aparatul de la diverse cleme metalice de prins părul.

De regulă controlul nu durează mult așa că nu trebuie să ai emoții. În rare cazuri poți fi controlat mai amănunțit de personalul de la securitate, în cele 40 zboruri mi s-a întâmplat o singură dată. Este ceva normal, am văzut și oameni politici controlați în aceeași manieră. Femeile sunt mereu controlate doar de către femei, asta pentru a nu lăsa loc de interpretări 🙂

Controlul de pașapoarte, mai ales dacă călătorești în UE, vine după cel de bagaje și bunuri. Este ceva mega-banal, în unele ocazii poți fi întrebat de destinația finală, ce vei face acolo șamd. Nimic însă de care să îți faci griji, polițiștii de frontieră își fac doar datoria. Dacă călătorești în interiorul UE e suficient doar buletinul, dacă ieși afară trebuie să ai pașaport, deși am înțeles și că există niște țări din afara UE în care poți să călătorești fără pașaport. În orice caz, documentele de călătorie îți vor fi solicitate și la predarea bagajelor.
De regulă sunt verificați mai atent cei care călătoresc cu copii mici, cu procură notarială sau cei cu pașapoarte/documente temporare.
La mine mai aruncă câteodată un ochi în pașaport peste vizele pe care le am 🙂

O idee bună pe care am citit-o legat de cum să te așezi la ghișeele de control pașapoarte și pe care o aplic și eu este să încerc să evit să stau în rând după persoane de alte naționalități, pentru că de regulă la ei verificările merg mult mai lent.

Cumpărături în duty-free și sosirea la porți

După ce ai trecut de filtrele de control, de cele mai multe ori în aeroporturile mari ajungi într-un loc cu multe magazine, așa numitele duty-free-uri pline de produse de lux, băuturi și parfumuri. De regulă prețurile pentru parfumuri sunt mai mici aici, dar nu semnificativ, mai ales în UE. Pentru suveniruri, este cel mai prost loc cu putință să le iei, prețurile sunt de două-trei ori mai mari decât în oraș, dar dacă nu ai apucat să le cumperi… trist!
Tot ce cumperi din duty-free, mai ales dacă e alcool, va fi pus într-o pungă separată pe care va trebui să o păstrezi închisă până la ieșirea din aeroportul de destinație. Trebuie să știi că ai dreptul să aduci la bordul avionului cantități practic nelimitate de marfă cumpărate din duty-free-uri, atâta tot să fie permis să intri în țară cu marfa în aeroportul de destinație (de ex maxim un cartuș de țigări sau un litru de alcool pur).

Ai grijă însă să nu pierzi prea mult timp la duty-free-uri, că prea repede trece timpul aici! Eu am o practică interesantă, dacă cumva mai am mai puțin de o oră până la ora de îmbarcare, reperez întâi poarta și după aceea încep să mă plimb prin zona comercială a aeroportului. Ți-aș recomanda și ție asta, mai ales la început, până te familiarizezi cu ce implică un zbor și procedurile de la aeroport.

Îmbarcarea

Boeing 747-400 British Airways pe aeroportul din Londra - Heathrow
Boeing 747-400 British Airways pe aeroportul din Londra – Heathrow
Asteptand pe tunel sa intram in avion Ryanair
Asteptand pe tunel sa intram in avion Ryanair

În general cu 30 minute înainte de ora programată pentru decolare începe procedura de îmbarcare. Dacă ajungi mai repede, chiar dacă se formează coadă, nu are niciun sens să te pui la ea, mai bine stai pe băncuțele din jurul porții, oricum va intra toată lumea, locurile fiind deja rezervate și asignate după bilet, nu e nevoie de grabă și să incomodezi cei care sunt prin terminal.

La îmbarcare îți vor fi verificate sumar din nou documentele de călătorie iar tichetul de îmbarcare va fi scanat cu un aparat special de agenții companiei aeriene. De regulă, din tichetul de călătorie se va rupe de către personal o bucățică și pentru ei.
După ce treci de ei, în funcție de aeroport, vei merge fie pe tunel direct la avion, fie vei fi dus la un autobuz care te va transfera la aeronavă.

CITEȘTE ȘI:  INTERVIU INSIDER: Ce atribuții și responsabilități are un însoțitor de zbor față de pasageri?

Verifică atent locul pe care îl înscris pe biletul de avion, este obligatoriu să stai pe locul pe care l-ai primit. Numerotarea locurilor începe de la partea din față a avionului și până în spate iar literele desemnează locul din rând pe care vei sta. Întotdeauna locul A va fi un loc la geam și în funcție de numărul de scaune pe rând din avion la se va continua în ordine alfabetică ocuparea scaunelor.

Într-un avion cu 6 locuri pe rând (majoritatea avioanelor ca de exemplu Airbus A320 de la Wizz Air sau seria Boeing 737 de la TAROM și Blue Air), locul A și F va fi la geam, C și D la culoar și B și E la mijloc. Locurile de la mijloc sunt cele mai puțin confortabile. Există o regulă nescrisă în rândul călătorilor că cei mai puțini norocoși, ocupanții locurilor de la mijloc vor avea cele două spătare ale lor.

Decolarea, zborul și aterizarea

După ce toată lumea se va îmbarca în avion se vor închide ușile și va începe pregătirea pentru decolare. De regulă durează cam 10 minute din momentul îmbarcării complete și până la decolarea avionului, dar depinde și de aeroport. Pe aeroporturile mici decolezi aproape imediat, pe aeroporturi mari (cum ar fi Paris Charles de Gaulle, Amsterdam șamd) poți să aștepți la coadă chiar 30-60 minute la decolare.

Odată așezat pe scaun și cu bagajele fixate în compartimentul de deasupra sau sub scaunul din față, recomand să vă cuplați și reglați centurile de siguranță. Centurile de siguranță le recomand să le țineți cuplate pe tot parcursul zborului, turbulentețele de cele mai multe ori sunt neașteptate iar o persoană fără centură e o victimă aproape sigură în caz de turbulențe severe.

Decolarea avionului este una dintre cele mai frumoase momente din zbor, așadar stai liniștit și bucură-te de moment. Vei simți la turația maximă a motoarelor cum ești împins înapoi în scaun și imediat vei decola. Pentru cei care au sensibilitate la schimbul de presiune, recomand să mestece gumă sau să țină gura întredeschisă un pic până ce avionul ia altitudine. Este un pont pe care l-am învățat de la tatăl meu, care zbura încă din anii ’80 cu Antonov-urile din flota TAROM pe curse interne de la București.
În timpul decolării se vor auzi o serie de zgomote ciudate, primul va fi imediat după decolare când trenul de aterizare se va ridica, după aceea când flapsurile se ridică. Aceste sunete se aud cu precădere în partea de mijloc a avionului, pe lângă aripi. În avioanele mai mici uneori zgomotul poate fi mai puternic, de exemplu în ATR-urile de la TAROM.

În timpul decolării este interzisă folosirea telefonului mobil iar pe tot parcursul zborului acestea trebuie să fie în flight mode sau dacă telefonul nu are flight mode atunci trebuie să fie închise. Până nu de mult, nu aveai voie nici măcar cu telefonul sau tableta pornită în avion și oricum, rețeaua de telefonie mobilă nu se poate folosi la altitudine mare ca limitare tehnologică – antenele sunt calibrate să bată în jos, nu la 12 km înălțime.

Ia-tă mai jos înregistrarea video a unui zbor pe care l-am avut cu Ryanair din Barcelona, am surprins momentul decolării și sunetele care se aud:

Iar aici regăsești înregistrarea completă, pe frânturi a unui zbor București – Barcelona cu TAROM. Priveliștea la decolarea din București este extraordinară mai ales la trecerea peste plafonul de nori, îți recomand să te uiți la primele 10 minute:

De regulă cel mai des apar turbulențele la decolare și înainte de aterizare dar totuși surprinzătoare pot fi și cele din mijlocul zborului. Așadar, insist pe faptul că e mai bine să stați cu centurile legate.

TAROM YR-BGF INTERIOR BOEING 737-700
TAROM YR-BGF INTERIOR BOEING 737-700

Cu aproximativ 15-20 minute înainte de aterizare se va începe pregătirea aeronavei pentru aterizare. Deja în acest moment aeronava este în coborâre dar veți fi anunțați și de către personalul de zbor. Căpitanul anunță echipajul de cabină prin a spune Cabin crew, top of descent – ceea ce înseamnă că aeronava este la altitudinea maximă de coborâre. După ce mai trec vreo 5 minute se vor închide și toaletele și echipajul de cabină va strânge resturile. Este obligatoriu în acest moment ca parasolarele să fie ridicate, centurile de siguranță cuplate iar tăvița de masă să fie în poziția închisă.

Aterizarea va fi un pic mai zgomotoasă decât decolarea, piloții de multe ori descriind aterizarea drept o prăbușire controlată. Poate nu e tocmai alăturarea ideală de cuvinte, dar așa și pare să fie. Din nou vor fi zgomote care prima dată pot părea ciudată, flapsuri coborâte succesiv, trenul de aterizare coborât înainte de aterizare, frâne aerodinamice – trebuie însă să stai liniștit.

Dacă totuși vrei să fii mai liniștit în timpul zborului, îți recomand o pereche de căști foarte bune. O variantă ieftină ar fi  A+ SBG 1 sau variante mai scumpe găsești cu atenuare de zgomote aici.

Debarcarea și preluarea bagajelor

De ce ți-a fost frică a trecut! Ai trecut peste primul tău zbor, sper că ți-a plăcut! Acum ce îți rămâne de făcut este să aștepți deschiderea ușilor avionului, ce are loc cam la 5 minute după parcarea avionului. Nu are rost să te ridici înainte, că vei sta aiurea sus și înghesuit pe culoar, sau mai rău, între scaune. Așteaptă să înceapă golirea avionului înainte de a te ridica de pe scaun.

Sosire Otopeni TAROM Boeing 737-300 YR-BGB
Sosire Otopeni TAROM Boeing 737-300 YR-BGB

După ieșirea din avion vei trece prin controlul de pașapoarte dacă călătorești în afara spațiului Schengen și după aceea va trebui să urmărești indicatoarele baggage claim. De acolo vei prelua bagajul de cală, sunt niște benzi unde vin bagajele, cam la 20 minute de la debarcare de regulă. Pe fiecare bandă este un ecran de regulă care anunță de pe ce zboruri vor fi distribuite bagajele iar în aeroporturi mai mari va fi o întreagă sală și cu un ecran mare ca va anunța distribuirea pe toate benzile.
Asigură-te că iei bagajul corect și acum poți ieși. În cele mai multe locuri zona de preluare a bagajelor este fix la ieșirea din terminal și ce îți rămâne acum să faci este să mergi spre oraș. Majoritatea aeroporturilor au autobuze de transfer spre oraș, dar sunt orașe precum Lisabona, Sofia șamd care au metrou chiar în aeroport. Amsterdam și Paris Charles de Gaulle au stația de tren direct în aeroport.

Alte lucruri de ținut în minte

Dacă zborul este cu escală, în aeroportul intermediar urmăriți indicatoarele „Transfer” și nu cele de ieșire. Oricând ai o nelămurire, poți să te adresezi fie ghișeelor de informații, fie personalului aeroportului. Chiar dacă nu cunoști limba, este de ajuns să spui destinația și eventual compania aeriană cu care zbori.

Oricum ar fi, nu te speria dacă nu cunoști limba țării în care ești sau pe care o tranzitezi. Aeroporturile de regulă sunt foarte bine organizate privind fluxul de pasageri și este destul de greu să te pierzi. Poate dacă schimbi terminalul să fie mai dificil, dar de aceea există tone de birouri de informații în aeroporturile mari. De asemenea, poți să întrebi și personalul de cabină al avionului cu care ai venit, s-ar putea ca și ei să îți ofere informații prețioase într-un limbaj accesibil.

Sper că articolul vă este de folos!

Această prezentare necesită JavaScript.

59 de comentarii la „Primul zbor cu avionul :: Tot ce trebuie să știi ✈

  • 16 mai 2016 la 20:15
    Permalink

    Companiile low-cost asigura transferul bagajelor catre aeroportul de destinatie?
    De ex., o combinatie de zboruri Wizzair & RyanAir dus- intors cu escala (Romania- Maroc).
    Check-in-ul se face pt fiecare zbor in parte sau cuprinde toate cursele?
    Multumesc!

    Răspunde
    • 16 mai 2016 la 20:53
      Permalink

      Nu, nu ți se va transfera bagajul între Wizz și Ryanair. Nici dacă ai zbura Ryanair – Ryanair nu se va transfera. Companiile low-cost îți asigură transport de la A la B (în cazul acesta RO – Milano) iar în punctul B va trebui să preiei bagajul și să mergi din nou peste controlul de securitate.
      Vei face check-in pentru ambele zboruri, vei prelua la escala bagajul si il vei preda din nou si vei trece din nou prin controlul de securitate. Presupun ca ruta e prin Milano, nu? Ai grija sa fie pe acelasi aeroport.

      Răspunde
      • 16 mai 2016 la 20:58
        Permalink

        Multumesc mult pt raspuns si pt indicatii !
        Inca nu m-am hotarat… escala va fi in Roma sau Madrid, in functie de durata zborului.

        Răspunde
  • 4 iunie 2016 la 20:09
    Permalink

    Salut am fost de curand in Spania Madrid , si am capatat o oarecare frica de a nu ma pierde in aeroport deoarece eu am venit cu avionu si a fost destul de dificil sa imi dau seama ce trebuie facut dupa debarcarea din avion … Am o singur intrebare este greu sa gasesti poarta pe care o ai intr-un aeropor international precum cel din Madrid ?

    Răspunde
    • 6 iunie 2016 la 12:42
      Permalink

      Catalin, du-te fara grija la aeroport si apeleaza cu incredere la centrele de informatii. Eventual i-ati mai mult timp pentru a te asigura ca ai timp si pentru mici erori, sa incurci terminal, etc.
      Dupa debarcarea din avion, treci prin punctele de securitate si inainte de iesire iti iei bagajele. Asta e tot.

      Răspunde
  • 8 iunie 2016 la 3:35
    Permalink

    Buna. Cat de curand voi zbura in Manchester din Bucuresti. Insa am o nelamurire, zborul meu are escala de 3 ore in Germania. Cand zborul Bucuresti-Germania se va termina va trebui sa ma duc sa imi caut bagajele si apoi sa urmez din nou toate procedurile ca la primul.zbor ? E posibil sa imi.pierd bagajul ? E prima data cand voi zbura…

    Răspunde
    • 8 iunie 2016 la 9:52
      Permalink

      Buna Iulia, cu ce companii aeriene vei zbura? Ai cumparat biletul pentru ambele zboruri pe aceeasi rezervare?
      Legat de pierderea bagajelor, se intampla in putine cazuri si in majoritatea acestor situatii recuperarea bagajului se face in max 24 ore. Eu am patit-o o singura data din vreo 60 zboruri.

      Răspunde
  • 10 iunie 2016 la 23:41
    Permalink

    Buna. Voi calatori cu escala cu compania Tarom.As dori sa stiu daca bagajele le iau la destinatie sau trebuie sa fac check-in pentru amandoua zboruri.Multumesc

    Răspunde
    • 12 iunie 2016 la 12:47
      Permalink

      Anca, dacă zbori din provincie spre Europa cu TAROM, cu escală în București – vei lua bagajele de la destinația finală. Poți să întrebi ca să fii sigură și când predai bagajele.

      Răspunde
  • 22 iunie 2016 la 22:19
    Permalink

    Buna seara.Eu voi merge de la Bucuresti la Bilbao cu escala la Frankfurt cu bilet dus intors. Bagajele mi le trimit ei la destinatie ?Mai trebuie sa fac chek-inul la Frankfurt ?Va multumesc.

    Răspunde
    • 22 iunie 2016 la 22:23
      Permalink

      Buna Anca, Cu aceeasi companie? Biletul este cumparat pe aceeasi rezervare? Daca ambele raspunsuri sunt da atunci iti vor transfera bagajul la destinatie.

      Răspunde
  • 10 iulie 2016 la 18:24
    Permalink

    O ora este suficienta intre aterizare ( ex.:Ryanair 15.30) și o alta decolare ( ex.: Agean 16.35) ?
    Sunt fumătoare. Ryanair permite un cartuș de țigări?
    Cu multumiri

    Răspunde
    • 10 iulie 2016 la 18:37
      Permalink

      Nu m-as baza in niciun caz pe o ora daca schimbi companiile aeriene si treci prin procedura de check-in si/sau control securitate din nou. Ia macar 2-3 ore, ca sa te feresti si de eventuale mici intarzieri. Presupun ca zbori Bucuresti – Atena cu Ryanair si de acolo spre insule cu Aegean.

      Cat despre tigari, depinde de fiecare tara in parte si controlul vamal. Eu iau cateva pachete cu mine mereu, insa nu le tin in cartus ci rasfirate. Nu am avut niciodata probleme.

      Răspunde
  • 18 iulie 2016 la 9:39
    Permalink

    Claudiu,

    Am citit informatiile furnizate si iti ms. pentru disponibilitatea de ,,a imprastia,,norii” si emotiile neofitilor ca mine. Te rog sa-mi spui, daca am escala in Bruxelles, de 8h, deci timpul de asteptare e enorm, pot manca in aeroport…am de unde cumpara cele necesare, pana la check-in sau alerg spre capitala Belgiei?….am un copil cu mine de aceea sunt ingrijorata…..in plus, e obligatoriu sa ramanem in aeroport sau, daca lasam bagajele contracost, putem iesi si reveni dupa 5-6 h?

    Răspunde
    • 21 iulie 2016 la 10:14
      Permalink

      Alina, nu am fost in Bruxelles, nu stiu cat de departe e aeroportul de oras si cat ar face mijloacele de transport in comun. Verifica te rog cu Google Maps si din alte site-uri (ex tripadvisor) cat ai sta in tranzit intre aeroport si oras, cat crezi ca ai sta in oras, mai ia o marja de 1-2 ore si decide in functie de asta.
      Nu e obligatoriu sa ramaneti in aeroport la escala (cel putin in UE), ideea e ca in momentul in care ai iesit din aeroport la intrare trebuie sa treci din nou prin controlul de securitate si la pasapoarte deci alt timp pierdut. Daca bagajul tau nu este transferat la urmatoarea destinatie (ex zbori cu Ryanair OTP – Bruxelles si de acolo mai departe) atunci insa oricum iesi din aeroport, lasi bagajul la birourile de baggage drop si treci prin toata povestea cu intrarea in aeroport.

      Răspunde
  • 28 iulie 2016 la 19:11
    Permalink

    Salut.
    Pe https://open.maxitours.be/SpecialServices.aspx poti sa-ti alegi locul pt, blue air. Daca cu 2 zile inainte de plecarea spre Londra (vreau sa plec Duminica dimineata) pe diagrama sunt 85% locuri pe care poti inca sa le alegi, ai sanse sa se ieftineasca foarte tare cu o zi inainte de zbor?

    Răspunde
    • 1 august 2016 la 11:12
      Permalink

      Salut,
      Probabilitatea de a se ieftini zborurile la Blue Air din ce am vazut vine doar daca sunt niste promotii, in rest preturile doar cresc.
      Cat despre alegerea locurilor, cred ca nu ar trebui sa te bazezi pe aia pentru ca s-ar putea sa fi fost vandute bilete fara alocare de locuri (alocarea facundu-se la aeroport sau la check-in) si astfel numarul de locuri deja rezervate sa nu corespunda cu numarul de pasageri.

      Răspunde
  • 23 septembrie 2016 la 11:30
    Permalink

    Salutare

    Zbor si eu prima data cu avionul. Itinerariul de zobor este: Otopeni – Madrid – Tenerife Nord.
    Zborul Otopeni – Madrid este operat de Tarom, iar Madrid Tenerife este operat de Air Europa. Biletele au fost achizitionate pe aceeasi rezervare de la Air Europa.
    Intrebarile mele sunt:
    1) Bagajul de cala o sa ajunga direct la destinatie? Sau in timpul escalei trebuie sa il primesc si apoi sa il predau iar?
    2) Calatorim doua personae si avem 23 kg de fiecare pentru bagajul de cala. Am putea avea un singur bagaj amandoi, dar care sa aiba de ex 30 kg si sa se incadreze in dimensiune solicitate?
    3) Este sufficient sa fac un singur check in pentru ambele zboruri?
    4) Pot face checkin pe telefonul mobil si la imbarcare sa prezint biletul electronic?
    5) La intoarcere, facem o escala de 6h45min in Madrid. Am avea timp sa vizitam putin orasul? Daca da, cand revenim in aeroport trebuie sa facem din nou checkin?

    Multumesc anticipat

    Răspunde
    • 24 septembrie 2016 la 0:05
      Permalink

      Salut Adrian!

      1. Cel mai probabil bagajul va fi transferat direct la destinație, având în vedere că TAROM și Air Europa sunt în parteneriat și ai cumpărat biletele pe aceeași rezervare.
      2. Foarte probabil NU. Fiecare bagaj e limitat la 23 kilograme pentru că atât e legal ca un om să ridice în operarea bagajelor. Ce e peste e catalogat HEAVY și e alt regim.
      3. Depinde de modalitatea de la Air Europa. Dacă faci la aeroport check-in, cel mai probabil îți vor da ambele bilete. Dacă faci online, cam la fel. Nu aș putea sigur, vezi când faci check-inul dacă te lasă pentru ambele segmente de zbor.
      4. Pe majoritatea aeroporturilor e ok mobile check-in. Dar nu te baza la primul zbor pe asta. Listează documentele, e mai sigur.
      5. Nu am fost prin Madrid, dar la doar atâta timp în niciun caz nu m-aș risca, pentru că deși nu va trebui să faci check-in, va trebui să treci prin controlul de securitate și al pașapoartelor. E prea puțin timp dpmdv, dar nu am fost în Madrid.

      Călătorie plăcută!

      Răspunde
    • 24 septembrie 2016 la 13:04
      Permalink

      Nu recomand turul Madridului, mai ales daca aeroportul este Barajas. Se ajunge de la un terminal la altul cu autobuzul si dureaza ceva timp toate controalele, etc. Calatorie placuta!

      Răspunde
  • 1 octombrie 2016 la 21:49
    Permalink

    Buna seara,zboara cineva in data de 09.10.2016,din Bucuresti in Adelaide cu escala in Doha?

    Răspunde
  • 10 octombrie 2016 la 14:26
    Permalink

    Salutare!
    Zbor și eu prima dată cu avionul, iar itinerariul este Iași – Paris – Porto. Zborul Iași – Paris este operat de Blue Air, iar zborul Paris – Porto este operat de RyanAir. Biletele low-cost le-am achizitionat separat de la companiile de zbor. Întrebarea mea este, datorită faptului că zbor cu două companii aeriene diferite, atunci când voi ateriza în Paris (escala e de 3 ore) voi fi nevoită să trec din nou de securitate? Menționez că check-in-ul că îl fac de acasă și voi avea doar bagaj de mână.

    Vă mulțumesc anticipat!

    Răspunde
    • 10 octombrie 2016 la 23:08
      Permalink

      Teoretic da, practic s-ar putea sa nu. Vezi si tu daca poti sa te duci la zonele de transfer, sa nu mai treci prin securitate.

      Răspunde
    • 15 ianuarie 2017 la 17:22
      Permalink

      Intotdeauna vei fi nevoită să treci de securitate

      Răspunde
  • 19 octombrie 2016 la 18:05
    Permalink

    Salut. Zbor și eu pentru prima data cu avionul. Am cumpărat astăzi biletele on line cu cardul. Compania este wizz Air. Otopeni-Dortmund. Am primit un mesaj pe email cu datele zborului. Am făcut checkin ul tot azi pe telefon. Zborul este pe 31 la ora 06:00.
    1. Cat timp trebuie sa fiu înainte de ora zborului?
    2. La întrebarea cu ce document călătoresc, am ales buletinul, la numărul documentului trebuie sa trec numărul și seria buletinului?
    3. Pe aplicația celor de la wizz Air am primit ceva gen un bilet electronic, cu numele meu, data și ora zborului, orașul plecarii/sosirii, numărul zborului și locul. Ar trebui sa îl printez sau ceva?
    3.1. La fel și pe email am primit datele astea, aceeași întrebare, trebuie printate?

    Răspunde
    • 19 octombrie 2016 la 18:14
      Permalink

      Salut Cristi,

      In general este foarte aglomerat dimineata pe Otopeni, mai ales in jurul respectivei ore. Incearca, pentru a fi sigur, cu cel putin o ora jumatate la aeroport. Aeroportul in ultima vreme a comunicat si ca ar fi bine ca pasagerii sa fie chiar cu 3 ore inainte la aeroport.
      Ai bagaj de cala? Daca ai bagaj de cala, i-ati mai mult timp.
      Buletin OK, cred ca poti pune fie CNP, fie serie si numar.
      Printeaza check-inul. S-ar putea sa mearga si de pe telefon, dar Wizz are niste taxe de checkin foarte mari daca nu vii cu biletul de imbarcare printat.

      Răspunde
  • 2 noiembrie 2016 la 8:24
    Permalink

    Bună, zbor cu Blue air Londra Iasi cu escală în Bucuresti de o ora.Ce fac cu bagajul de cala? Mi l transfera ei,tb sa fac un alt check in?Voi avea timp intr o oră? Multumesc de raspuns

    Răspunde
    • 15 ianuarie 2017 la 17:20
      Permalink

      Buna! Blue Air nu transfera bagaje, deci va trebui sa il ridici in Bucuresti si apoi sa il inregistrezi din nou.
      Ai posibilitatea sa faci check-in-ul online pt ambele curse, ceea ce e de preferat. O ora este destul de riscant…. succes!

      Răspunde
      • 15 ianuarie 2017 la 21:49
        Permalink

        @Ioana – esti sigura? Din ce știu, dacă cumperi biletul de avion pe o singură rezervare, bagajul îți este transferat automat la destinația finală.

        Răspunde
        • 15 ianuarie 2017 la 21:54
          Permalink

          Numai companiile de linie asigura transferul, nu si cele low cost.

          Răspunde
          • 15 ianuarie 2017 la 21:56
            Permalink

            În teorie. Pentru că tot în teorie doar companiile legacy oferă bagaj de cală gratuit sau meniu gratuit în zbor, Blue Air mai are câteva excepții la ambele.
            Știam că în momentul în care o companie oferă un bilet de avion de la destinația X spre Y, nu contează că faci escală în Z, bagajul îți va fi transferat automat.

            Am trimis un mail între timp la Blue Air ca să nu existe nelămuriri și revin.

          • 15 ianuarie 2017 la 21:59
            Permalink

            Am mers cu Blue Air vara trecuta, cu escala si a trebuit sa ridic bagajul, respectiv sa-l inregistrez pt urmatorul zbor. Acum ca s-o mai fi schimbat ceva intre timp la ei, nu stiu….

          • 16 ianuarie 2017 la 10:43
            Permalink

            Raspunsul celor de la Blue Air: Pasagerul preda bagajul de cala la plecare si il primeste la destinatia finala; noi asiguram transferul bagajelor la escala.
            Procedura pentru zborurile cu escala este aceeasi ca la orice alta companie care opereaza astfel de zboruri.

  • 28 noiembrie 2016 la 21:22
    Permalink

    Salut
    Si eu voi fi nevoit sa zbor pentru prima data.Desinatie Tunisia.Rezervarea a fost facuta de catre firma
    Timisoara-Bucuresti-Rome Fiumicino-Tunisia.Biletul e cu dus-intors.Companie Alitalia
    Avand in vedere ca sunt 2 escale,bagajul o sa il ridic de la destinatia finala?

    Multumesc.

    Răspunde
  • 25 decembrie 2016 la 23:47
    Permalink

    Buna!
    Azi mi-am cumparat un bilet pentru avion Luton- Bucuresti cu firma Blue Air pentru luna viitoare, dar am uitat sa imi aleg locul. Oare mi se va aloca unul cand am sa fac check-inul? Sau ar trebui sa ii contactez?
    Va multumesc anticipat!

    Răspunde
    • 14 ianuarie 2017 la 19:53
      Permalink

      Cu siguranță ți se va aloca un loc în momentul check-in-ului.

      Răspunde
  • 14 ianuarie 2017 la 19:26
    Permalink

    Buna! Va rog mult sa ma ajutati cu cateva informatii. Voi zbura pentru prima data cu escala. Cursa este Iasi-Bucuresti-Istanbul, cu Tarom. Stiu ca bagajul de cala il voi recupera la destinatia finala, dar nu imi este clar ce trebuie sa fac cand ajung in Bucuresti. Care sunt pasii pe care trebuie sa-i urmez pentru transfer. Am doar 1 ora si 35 min intre zboruri si imi este frica că nu voi reusi sa ma incadrez in timp, nestiind cum sa procedez.

    Răspunde
  • 31 ianuarie 2017 la 12:47
    Permalink

    Buna. Foarte util articolul. O intrebare: daca nu am bagaj de cala si calatoresc intr-o tara din spatiul Schengen cam cat ar dura controlul actelor de identitate (controlul la securitate) la debarcare?

    Răspunde
    • 31 ianuarie 2017 la 21:15
      Permalink

      Depinde de câți sunt la coadă. Eu nu am stat la sosire niciodată mai mult de 30 minute la controlul pașapoartelor, oricât de multă coadă ar fi fost. Și am prins unele care păreau că ar dura la nesfârșit dar lucrurile mergeau totuși repede.

      Răspunde
  • 10 februarie 2017 la 12:19
    Permalink

    As vrea sa cumpar un bilet la Blue Air pe ruta Milano – Iaşi, cu escala in Bucuresti, fara bagaj de cala. Timpul intre zboruri este de 1 ora si 10 minute. Oare este de ajuns acest timp? Multumesc.

    Răspunde
    • 11 februarie 2017 la 11:22
      Permalink

      Bună,
      Teoretic ar trebui să ai timp, dar nu știu exact dacă trebuie să treci din nou pe la controlul de securitate în București. Fără întârzieri ar trebui să ajungi cu bine. 🙂

      Răspunde
        • 18 februarie 2017 la 14:39
          Permalink

          Bună,
          Revin cu mai multe precizări.
          Va trebui să treci în București prin controlul de securitate. Am întrebat la Blue Air, ei mi-au spus un răspuns vag de tipul „escala e ca la orice companie aeriană” însă cei de la Aeroportul Otopeni mi-au spus că trebuie să treci prin secțiunea de pașapoarte și control din nou. O oră și 10 minute poate fi foarte puțin, depinde de oră, aglomerație, etc.
          Bagajele cel mai probabil sunt transferate mai departe.
          Eu nu aș cumpăra în acest context bilete cu escală atât de scurtă.

          Răspunde
  • 15 martie 2017 la 15:41
    Permalink

    Buna, urmeaza sa plec cu avionul ,cu wizz air, am o tija in picior , ce documente imi trebuie cu mine ca sa nu am probleme la imbarcare ? multumesc

    Răspunde
    • 15 martie 2017 la 17:50
      Permalink

      Bună,
      Nu cred că ai nevoie de documente pentru astfel de situații. Verifică însă înainte de zbor printr-un mesaj către aeroport (poți și pe Facebook) – de obicei răspund repede.

      Răspunde
  • 15 martie 2017 la 19:48
    Permalink

    Buna seara! Am urmatoarea situatie: Bucuresti – Venetia, Lufthansa, 0:55 minute escala in Munchen.
    La intoarcere aceeasi situatie: Venetia- Bucuresti, Austrian Airlines, 3 h escala in Viena.
    Nu am o problema cu zborul de la intoarcere, dar vi se pare ok primul zbor cu escala de 0:55 minute? Ce s-ar intampla, daca Doamne Fereste, primul avion are intarziere? Multumesc

    Răspunde
    • 15 martie 2017 la 21:38
      Permalink

      Bună, Andreea,
      Nu îți face griji. De multe ori chiar durata zborului e dată mai mare, în aproape orice zbor de, să zicem, două ore dat în momentul rezervării – am ajuns cu 15-20 minute înainte, asta chiar dacă am plecat cu 5-10 minute întârziere.
      Plus de asta, o companie aeriană nu va dori să vândă bilete dacă durata escalei este prea mică și există un risc să nu prinzi conexiunea la destinația finală. Pentru că ei ți-au vândut un bilet de avion de la București cu destinația finală Veneția, nu Munchen. 🙂
      Așadar, sigur că poate va trebui să te grăbești un pic, dacă avionul întârzie e foarte posibil să fi deja așteptată pentru a fi transferată mai repede. În cel mai rău caz, dacă avionul ajunge să zicem cu 5-10 minute înainte de următorul zbor, e posibil să fi pusă pe un alt avion cu aceeași destinație. De multe ori, pe aeroporturile unde sunt conexiuni, echipajul de cabină deja știe că urmează să iei un zbor de legătură și te va sfătui. Poți să întrebi chiar echipajul de cabină asupra unor sfaturi de cum să ajungi cât mai repede la poartă pentru următorul zbor. 🙂

      Sigur, regula este ca rezervarea să fie făcută de la București la Veneția, nu două bilete cumpărate în momente diferite.

      Răspunde
  • 23 martie 2017 la 6:25
    Permalink

    Buna asi avea si Eu o intrebare …. vin din State sper Romania si am escala la Londra de 6 ore , oare asi putea sa Ives din aeroport si sa intru dinnou ?

    Răspunde
    • 23 martie 2017 la 11:26
      Permalink

      De intrat și de ieșit din nou cu siguranță poți. Doar să ai biletele la tine și pentru următorul zbor și actele 🙂
      Am trecut de mai multe ori prin Heathrow și de vreme ce în aeroport nu se fumează, am ieșit afară.
      Totuși, în 6 ore, nu prea ai timp prea mare să vizitezi orașul. O să îți ia minimum o oră până în oraș, plus întoarcerea, plus eventualele cozi la securitate etc etc.
      Am mers până în oraș doar când am avut escală de 9 ore 🙂

      Răspunde
  • 29 martie 2017 la 11:36
    Permalink

    ZBOR LA LONDRA .CE INSEAMNA ,,TERMINAL4,SI ,,CLASA E,, DE PE BILET CUMPARAT DE LA TAROM?

    Răspunde
    • 29 martie 2017 la 14:10
      Permalink

      Dana, de unde zbori spre Londra? Terminalul 4 reprezintă punctul de plecare din aeroport.
      Clasa E este faptul că zbori în clasa economy.

      Răspunde
  • 11 iunie 2017 la 18:36
    Permalink

    Bună!
    Urmează să zbor pentru prima dată cu avionul. Zborul fiind cu o escală în Milano( Bergamo), cu bagaj doar de mână, timpul de așteptare este de 2 ore, cum crede-ți este timp suficient? Companiile aeriene sunt Wizz Air și Ryanair. Mă întreb dacă am să mă descurc pentru că nu cunosc limba engleză, decât limba română, rusă și un pic de spaniolă. După ce cobor din avion în Bergamo, cum trebuie să procedez? Vă mulțumesc!

    Răspunde
    • 11 iunie 2017 la 19:45
      Permalink

      Cred că este timp suficient! Pur și simplu cobori din avion și probabil va trebui să treci din nou prin controlul de securitate. Aici depinde dacă e prea mare coada, dacă sunt întârzieri etc. Cred că în 99% din cazuri e arhisuficient timpul, mai ales că e același aeroport.
      Eu nu am zburat niciodată așa.
      Nu cred că are importanță dacă cunoști sau nu limba. Ar trebui să fie destul de ușor.

      Răspunde
  • 23 iunie 2017 la 12:24
    Permalink

    Bună,
    Voi zbura din Chișinău spre Praga cu escală în București, compania TAROM ambele curse. În București nu va fi nevoie să îmi iau bagajul? Voi trebuia să plec îndată la Transfer sau cum ?
    Mulțumesc anticipat!

    Răspunde
    • 25 iunie 2017 la 21:19
      Permalink

      Da, trebuie să treci doar prin transfer în mod normal, fără să mai trebuiască să iei bagajul. Vei prelua bagajul în Praga, confirmă asta însă și la predarea bagajului de la Chișinău.

      Răspunde
      • 29 iunie 2017 la 10:04
        Permalink

        Chiar daca escala in Bucuresti dureaza 4 ore ?

        Răspunde
  • 24 iulie 2017 la 15:55
    Permalink

    Buna ziua!
    3h30min sunt suficiente pentru escala? Avand in vedere că trebuie să-mi ridic bagajul între zboruri.
    Mulțumesc!

    Răspunde
    • 25 iulie 2017 la 12:37
      Permalink

      Bună, în mod normal ar trebui să îți fie suficiente 3h 30 pe orice aeroport.
      Călătorie plăcută!

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *