Garuda Indonesia a inceput sa zboare spre Amsterdam de la Jakarta

În urmă cu câtiva ani operatorii de transport aerian din Indonezia au avut mari probleme in ceea ce priveste acreditarile de securitate pentru a zbura in Europa. Chiar și astăzi un număr mare de companii aeriene din Indonezia încă au interzis în a zbura în spațiul aerian al Uniunii Europene din aceste motive.

Cu toate acestea Garuda Indonesia a progresat enorm, și-a modernizat flota și a început o serie de programe de pregătire pentru personalul de zbor prin care aceștia au devenit mai buni. De asemenea, Garuda a fost desemnată de către Skytrax cea mai bună companie aeriană din lume pentru serviciile oferite în zbor pentru segmentul economy.

Am călătorit și eu cu Garuda și v-am povestit aici experiența mea, e drept – pe un zbor scurt de la Denpasar (Bali) până în Jakarta. Ce vreau să spun din nou este că am mâncat cea mai bună mâncare de la orice companie aeriană cu care am călătorit până acum iar masa a fost copioasă, chiar dacă era un zbor de aproximativ o oră.

De curând, operatorul aerian tradițional din Indonezia a început să zboare direct spre Amsterdam, folosind noile avioane Boeing 777-300ER despre care vă povesteam într-un articol despre Qatar Airways că ar fi cele mai mișto avioane cu care am călătorit vreodată. Așadar, în opinia mea, avem mâncare bună la bord și de asemenea avem și un avion nou, extrem de confortabil!

CITEȘTE ȘI:  Zboruri Suceava - Torino cu TAROM din iulie 2017

Zborurile sunt operate de 5 ori pe săptămână iar durata zborurului este de aproximativ 14 ore. Multicel, însă Bali este la o aruncătură de băț și cu Air Asia îți faci foarte ieftin conexiunea (atenție că AirAsia zboară de la T3 iar Garuda aterizează în Jakarta pe Terminalul 2)! Tot cu AirAsia poți să faci și legătura cu multe alte orașe din Asia de Sud Est, așadar zic că ar merita să stăm cu ochii și pe promoțiile indonezienilor.

Cel mai ieftin bilet l-am găsit dus-întors în Septembrie la vreo 675 euro, când încă e sezon în Bali, nu este o combinația la un preț extraordinar dacă mai pui și că din București trebuie să ajungi la Amsterdam (din București am călătorit cu Qatar Airways la Jakarta cu puțin peste 600 EUR, drept la promoție) însă poate la un moment dat găsim și prețuri mai bune.

Trebuie spus că din martie 2014 Garuda Indonesia a intrat în alianța Skyteam, aceeași din care face parte și Tarom și poți să acumulezi puncte pentru zbor, folosibile și la Air France – KLM și ceilalți parteneri din rețea.

CITEȘTE ȘI:  Blue Air închiriază de la Air Lease Corp 6 avioane noi Boeing 737 MAX 8 și alte 6 Boeing-uri 737-800

Sursa foto: „PK-GIA” by Alec Wilson / flickr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *