Guvernul sârb vrea să lanseze zboruri din Belgrad spre Beijing în planul de a dubla numărul de turiști

Guvernul sârb în acest moment lucrează pentru lansarea mai multor zboruri lung curier de pe Aeroportul din Belgrad, după declarațiile lui Aleksandar Vučić, primul ministru din Serbia. Guvernul din țara vecină își dorește să atragă mai mulți turiști atât în capitala Belgrad cât și în întreaga Serbie.

Conform EX-YU Aviation, cel mai probabil prim astfel de zbor ar putea fi din Beijing (China) spre Belgrad. Detalii despre compania aeriană care ar opera zborurile acestea ar fi anunțate după 31 Martie, înainte de alegerile prezidențiale din 2 Aprilie. Până acum, companii aeriene precum Air China și Hainan Airlines au declarat interes în lansarea acestor zboruri.

Pe lângă intenția de a lansa zboruri spre Beijing de pe Aeroportul din Belgrad, guvernul sârb își mai dorește în lista de destinații și Shanghai. În 2016 Serbia a fost vizitată de 2.5 milioane de turiști, iar oficialii din țara vecină își doresc dublarea numărului de turiști din Serbia până în 2019.

La prima vedere, mă așteptam ca zborurile să fie operate de Air Serbia, însă compania aeriană din Belgrad nu plănuiește să comande mai multe avioane lung-curier, în acest moment având doar un Airbus A330-200 cu care operează zboruri între Belgrad și New York. Zborurile spre New York operate de Air Serbia sunt foarte atractive și cu plecare din București, de multe ori prețurile fiind foarte bune (vezi prețuri aici).

CITEȘTE ȘI:  Airbus lansează noul interior pentru avioanele A320 - Airspace

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *