Cum ajungi cu autobuzul de la Aeroportul Otopeni în oraş (București)

Indiferent din ce direcţie aterizezi pe Otopeni, în situaţia în care nu te aşteaptă cineva sau nu ai lăsat maşina personală într-una dintre parcările aeroportului înainte de a pleca în călătorie, vei avea nevoie de un mijloc de transport pentru a ajunge in Bucureşti. Ai două variante: să iei un taxi sau să călătoreşti cu autobuzul. Personal, aş opta pentru cea de a doua opţiune din motive practice: este cu mult mai ieftin să călătoreşti cu autobuzul decât cu un taxi şi este şi confortabil. În situaţia în care gândeşti asemenea mie, notează că RATB îţi oferă două variante pe care poţi conta. Sigur, asta în situația în care nu ai multe bagaje, caz în care un taxi sau un Uber ar putea fi de ajutor mai bun.

Varianta călătoriei cu autobuzele puse la dispoziție de către RATB (Regia Autonomă de Transport București) cu siguranță este varianta cea mai ieftină, prețul unei călătorii fiind doar de 3.5 lei pe fir. Sigur, nu vorbim de autobuze care să fie neapărat adaptate transportului bagajelor, linia fiind de multe ori folosită de către angajații de la Aeroport care călătoresc spre locul de muncă – sau chiar de cei care locuiesc în Otopeni – însă este o variantă decentă de călătorie cu buget redus. Personal iau autobuzul ori de câte ori am ocazia, cum spuneam, în momentele în care nu am prea multe bagaje.

Trebuie să știi că autobuzele care circulă între București și Aeroportul Otopeni (liniile expres 780 și 783) sunt autobuze ca cele din oraș, de tip Mercedes Citaro. Dacă prețul unei călătorii intraurbane în București este de 1.30 lei (pe cartele), prețul liniei expres este de 3.50 lei. În fapt, liniile care conectează Aeroportul Capitalei sunt singurele linii expres existente la ora actuală oferite de către RATB.

locatie statie autobuz otopeni sosiri

Linia Expres 780: leagă Aeroportul Internațional Henri Coandă de Gara de Nord

autobuz780Staţiile liniei: două staţii în Aeroport (în fața Terminalului Sosiri și în fața Terminalului Plecări), Primăria Otopeni, AMCO, Aleea Privighetorilor, Aeroport Băneasa, Piaţa Presei, Clăbucet, Gara de Nord, Gara Basarab.

Preţul unei călătorii este de 3,5 lei, însă ai varianta de a cumpăra şi o cartelă magnetică pentru care vei plăti 7 lei. Ghişeul de la care poţi cumpăra bilet se află în faţa Terminalului Sosiri, la parter, în zona de sosiri interne. Dacă ajungi de pe un zbor internațional, după ce preiei bagajul și ieși din zona de securitate, pentru a ajunge jos, poți să cobori scările rulante.
Programul ghișeului de emiteri bilete/cartele de călătorie este non-stop.

Linia Expres 780 circulă în fiecare zi din săptămână, însă nu şi în timpul nopţii: luni – vineri de la 5.35 la 23.10, iar sâmbăta şi duminica de la 5.25 la 23. Bineînteles că poţi să înţelegi că respectarea orelor apreciate de RATB depinde de condiţiile de trafic.

Plecări spre Gara Basarab

Screen Shot 2017-02-09 at 12.11.36 AM

Poți să downloadezi programul plecărilor liniei expres 780 din stația Aeroport Otopeni spre Gara Basarab de aici.

Linia Expres 783: leagă Aeroportul Internațional Henri Coandă de centrul Bucureștiului

Card RATB două călătorii
Card RATB două călătorii

Este, de regulă, varianta cea mai folosită de către persoanele care ajung pe Aeroportul Otopeni, de aceea are și un program de circulație mai des decât 780-ul. De menționat este însă că nu oprește la Gara de Nord, în situația în care ai legătură cu trenul spre un oraș din privincie.

Staţiile liniei 783: două staţii în Aeroport (în fața Terminalului Sosiri și în fața Terminalului Plecări), ICSITMUA, Primăria Otopeni, AMCO, Pasaj C.F.R. Otopeni, Aleea Privighetorilor, Institutul Meteorologic, Aeroport Băneasa, Piaţa Presei, Docenţilor, Piaţa Victoriei, Piaţa Romană, Piaţa 21 Decembrie 1989, Piaţa Unirii 1, Piaţa Unirii 2. Durata călătoriei, dacă bine ţin minte, este între 30 minute şi 50 minute, depinde foarte mult însă de ora la care are loc călătoria şi traficul din Bucureşti la ora şi ziua respectivă.

Preţul unei călătorii este de 3,5 lei şi, în mod similar liniei 780, ai varianta de a cumpăra şi o cartelă magnetică cu două călătorii pentru care vei plăti 7 lei. Biletele pentru linia 783 se vând la ghişeul din faţa Terminalului Sosiri, localizat în același loc ca la linia 780.

Linia Expres 783 circulă în fiecare zi din săptămână, însă spre deosebire de linia 780, circulă şi în timpul nopţii: în fiecare zi de la 12.30 la 23.45.

Orar linie 783 de la Aeroport Otopeni spre Piața Unirii
Orar linie 783 de la Aeroport Otopeni spre Piața Unirii

Pentru a downloada orarul complet al linie expres 783 de la Aeroportul Henri Coandă București – Otopeni spre stația Piața Unirii 2 poți să accesezi acest link. De asemenea, pentru cei curioși, găsiți aici harta traseului parcurs de linia expres RATB 783. Aici găsiți și cu ce linii se mai intersectează linia expres 783 în situația în care doriți să ajungeți într-o locație care nu este pe traseu. Țineți doar minte că în acest caz aș recomanda achiziționarea unei cartele RATB cu credit (costa parcă vreo 5 lei) pe care să îl încărcați cu un sold suficient celorlalte călătorii.

Pe lângă varianta de călătorie cu taxi-ul sau cu autobuzul de la Aeroportul Otopeni spre București ar mai fi și varianta cu trenul dar nu am luat-o niciodată în calcul. De ce? Păi, nu există o stație de tren în aeroport, și deși există un ghișeu care vinde bilete de tren de la Aeroport spre Gara de Nord București, în realitate distanța până la cea mai apropiată stație de tren este efectuată cu un microbuz.

În momentul de față, pentru alternative, există planuri și pentru o linie de tren care să oprească fix la Aeroportul Henri Coandă Otopeni dar și o linie de metrou spre Aeroport, care ar lega prin subteran Gara de Nord de poarta principală de intrare aeriană în România – Aeroportul Internațional Henri Coandă București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *